Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a prezentat situaţia Caselor de pensii privind arhivele în care sunt păstrate dosarele de pensionare, precizând că sunt „cele mai grave probleme” întâlnite în verificările pe care le-a dispus.

„Nu renunț până nu facem ordine și rezolvăm problemele legate de starea deplorabilă a spațiilor de depozitare/arhivare a documentelor cu care instituțiile din subordinea/coordonarea Ministerului lucrează. Vorbim despre documentele oamenilor. Nu pot rezolva lucrurile peste noapte dar îmi propun ca, în scurtă vreme, să nu mai văd situații cum a fost cea de la arhiva Casei Județene de Pensii Constanța.

Când apare un subiect în presă, în primul rând, regret faptul că nu am descoperit eu înainte și, în al doilea rând, nu mă limitez la a comenta la TV ci de acolo începe munca pentru a repara ceea ce foștii miniștri nu au vrut să vadă.

M-am uitat la toate problemele din județe. Agențiile Județene de Plăți și Inspecție Socială se confruntă, în prezent, cu cele mai grave probleme în depozitarea și arhivarea corespunzătoare a documentelor oamenilor! Peste 50% spații de depozitare sunt neconforme, fiind necesare lucrări complexe, de la igienizare, dotare cu rafturi/sisteme de protecție împotriva luminii solare, sisteme de umiditate, cu tavane/rafturi ignifugate până la reparații/consolidări clădiri.

În 6 județe și în București, s-au închiriat spații de depozitare, unele de la firme specializate. Văd că AJPIS-urile tind să externalizeze acest serviciu argumentând că reabilitarea/dotarea spațiilor existente induce riscul ca, peste câțiva ani, acestea să revină la stadiul actual. Mai mult, în cazul păstrării arhivelor la instituție, se impune necesitatea angajării de personal suplimentar specializat pentru arhivare.

Casele Teritoriale de Pensii funcționează în spații unde nu au loc pentru depozitare/arhivă așa încât majoritatea folosesc spații de arhivare aflate în proprietatea altor instituții de stat (primării sau AJPIS-uri); unele au contracte de închiriere de spații de depozitare. 5 județe au externalizat serviciul de arhivare/depozitare documente.

În cazul ITM-urilor respectiv AJOFM-urilor, din date rezultă că situația spațiilor de depozitare este, în majoritatea cazurilor, satisfăcătoare. Unele ITM-uri/AJOFM-uri preferă reabilitarea/dotarea/amenajarea spațiilor existente.

Pare că, în cele mai multe cazuri, soluția pentru păstrarea corespunzătoare a documentelor este externalizarea către companii specializate, pentru ca documentele cetățenilor să fie păstrate în condiții conforme.

Facem ordine! După un PSD”, a scris Violeta Alexandru pe Facebook.

#lamuncă