Dezastru în Iran. Peste 200 de persoane au decedat din cauza coronavirusului
Coronavirusul continuă să facă ravagii în Iran. Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, în ultimele 24 de ore, 212 persoane au pierdut lupta cu virusul ucigaș. Noile raportări au dus totalul deceselor la 15.912 de morți de la izbucnirea pandemiei și până în prezent.
Totodată, potrivit datelor Ministerului, s-au înregistrat 2.434 noi contagieri în ultima zi, ridicând bilanţul total la 293.606 de cazuri, relatează Efe, citată de agerpres.
În prezent, 25 dintre cele 31 de provincii iraniene se află în stare de alertă.
În capitală se înregistrează „600 de spitalizări pe zi”, potrivit postului naţional de televiziune, care a subliniat că Teheranul a devenit „o sursă de răspândire a bolii”.
Printre cei infectaţi se numără şi purtătorul de cuvânt al guvernului iranian, Ali Rabiei, care „este spitalizat pentru a primi îngrijiri suplimentare”, potrivit agenţiei naţionale de ştiri IRNA.
Autorităţile iraniene nu au decis izolarea populaţiei la domiciliu dar au ordonat închiderea şcolilor, moscheilor, centrelor comerciale neesenţiale şi inclusiv a parcurilor, care după o descreştere a numărului de cazuri în aprilie au fost redeschise gradual.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




