România, obligată să recunoască căsătoriile gay. CEDO a dat verdictul final

Toate statele care fac parte din Consiliul Europei trebuie să recunoască și să protejeze familiile gay, arată o decizie a Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Printre țările care trebuie să recunoască căsătoriile gay este și România.

Decizia Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a venit după ce două tinere au intentat proces împotriva Rusiei. Țara condusă de Vladimir Putin a refuzat să recunoască și să protejeze familiile formate din două peroane de același sex.

„Prin hotărârea pronunțată (…), judecătorii Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) au decis că țările care fac parte din Consiliului Europei, inclusiv România, trebuie să recunoască și să protejeze prin lege familiile formate din persoane de același sex. Hotărârea istorică (…) reprezintă deznodământul unui proces îndelungat, al cărui rezultat garantează respectul pentru familiile din comunitatea LGBTI și le poziționează ferm sub protecția CEDO. Astfel, de azi înainte, statele semnatare ale Convenției Europene au obligația pozitiva să asigure, fără discriminare, recunoașterea legală a cuplurilor LGBTI, indiferent de opinia unui segment din societate”, arată Asociația Accept, printr-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook.

România riscă sancțiuni dure dacă nu respectă decizia CEDO

24 de familii de același sec din România au reclamat țara a Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), deoarece nu le-au fost recunoscute și protejate drepturile familiale.

Dacă este găsită vinovată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci România riscă sancțiuni dure, în contextul în care instituția europeană cere ca statele membre ale blocului comunitar să recunoască familiile formate din același sex.

Totuși, există țări care nu s-au conformat, precum România, Polonia, Lituania, Slovacia și Bulgaria.

CJUE s-a pronunțat deja într-un astfel de caz

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) s-a pronunțat într-un caz în care un homosexual acuză televiziunea de stat poloneză TVP că a pus capăt colaborării cu el pentru că el și soțul său au produs un videoclip care promovează toleranța față de cuplurile de același sex.

„Orientarea sexuală nu poate fi un motiv pentru a refuza încheierea unui contract cu un lucrător independent”, a scris CJUE, citând o directivă UE privind egalitatea de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.

Cazul se va întoarce acum la o instanță poloneză pentru o decizie finală. Dar este posibil să aibă consecințe asupra normelor antidiscriminare din Polonia în ceea ce privește atât lucrătorii independenți, cât și orientarea sexuală, care nu este în prezent reglementată de legislația poloneză privind egalitatea de șanse, scrie Notes from Poland.