Raluca Turcan propune interzicerea cumulului pensiei cu salariul

Deputatul Raluca Turcan îi propune liderului PSD, Marcel Ciolacu, interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat, lucru prevăzut de un proiect de lege care se află în Parlament.

„Aş dori să mai adaug o completare, una este legată de o declaraţie a preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, prin care am văzut că este revoltat de situaţii în care tineri pensionari din sistemele speciale sunt reangajaţi la stat. şi pentru că preşedintele PSD şi-a manifestat această intrigare şi pentru că ne aflăm într-o coaliţie de guvernare, aş dori să-i ofer o soluţie.

De circa un an şi ceva, în Parlamentul României se află un proiect pe care l-am asumat în Guvern în perioada în care a fost ministru al Muncii, care a fost votat de Senat şi are toate avizele pozitive prin care este interzis cumulul pensie-salariu la stat. Dacă te pensionezi la o vârstă redusă, ai posibilitatea, fără nicio problemă, să lucrezi în sistemul privat.

Însă dacă te reangajezi la stat, să trebuiască să optezi între salariu la stat sau pensie. Aceasta este soluţia pe care o pun pe masă preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu. Trebuie doar să şteargă praful de pe acest proiect de lege”, a declarat Raluca Turcan, vineri, într-o conferinţă de presă.

Deputatul dă asigurări că măsura este constituțională

Fostul ministru al Muncii susţine că acest proiect de lege este constituţional și se rezolvă astfel situația în care un beneficiar de pensie dorește să se reangajeze la stat.

„Îi asiguri pe toţi că este constituţional. Am verificat toată jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi definirea drepturilor la muncă, iar în materie de venituri din sistemul public, aceasta este o soluţie inclusiv pentru diminuarea cheltuielilor bugetare în exces.

Aşadar, dacă eşti beneficiar de pensie la o vârstă redusă şi doreşti să te reangajezi la stat, există soluţia prin care să fie interzis acest cumul şi să trebuiască să optezi”, a mai spus Raluca Turcan.

Amintim că, liderul social democrat Marcel Ciolacu a declarat miercuri că solicită „o curățenie generală în cheltuielile publice” pentru că deja este o sfidare din partea acelor „tineri pensionari”.

„Trebuie să analizăm toate zonele din aparatul de stat în care există cheltuieli exagerate sau nejustificate. De exemplu, ar trebui eliminate toate acele ‘bonusuri de lungă durată’ din sectorul bugetar”, a scris Marcel Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.