Bogdan Ioan a a reușit performanța, încă din timpul audițiilor pe nevăzute, de a întoarce toate cele patru scaune de la Vocea României. Numit atunci Michael Jackson de România, concurentul i-a ridicat în picioare pe toți cei patru jurați – Andra, Irina, Smiley și Tudor. Bogdan Ioan a acceptat să facă parte din echipa lui Smiley, deși a fost ofertat de toți cei patru jurați. În final, Smiley a reușit să dea cu ajutorul lui Bogdan Ioan cel de-al doilea câștigător din echipa lui, la Vocea României.

Bogdan Ioan este o ”voce cum rar mai găsești!”, potrivit lui Smiley. Cântărețul a subliniat, în mod repetat că nu a mai văzut multe voci ca cea a lui Bogdan Ioan. Iar când a spus asta, s-a referit la vocile din toată lumea, nu doar din România, așa cum antrenorul a ținut să sublinieze.  ”Nu am mai auzit așa ceva la Vocea României. Sunt șocat! Mi-ar plăcea să am ocazia să lucrez cu tine. Vocea ta te va duce departe. M-ai lăsat fără cuvinte. Nu am auzit pe nimeni să cânte așa ca Michael Jackson. Sunt de opt sezoane la Vocea României, dar nu am mai auzit așa ceva!”, a declarat Smiley, după prima audiție.

Bogdan Ioan are 28 de ani și a venit la Vocea României de la malul mării, din Constanța. Bogdan Ioan a studiat Arhitectura la Iași, iar până la 17 ani a făcut dans sportiv de performanță. A renunțat la dans, deși era printre cei mai buni din țară, la sfatul tatălui său, care lucrează în domeniul construcțiilor. Dintre jurați, Tudor Chirilă a fost cel care l-a dorit mult pe Bogdan Ioan în echipa sa și i-a spus că ”i-a transmis aceleași emoții pe care le-a simțit în 1992, atunci când a fost la concertul lui Michael Jackson de la București”.

Andra nu s-a putut nici ea abține din emoția pe care i-a creat-o Bogdan Ioan. Cu o ureche fină, ea a știut încă de pe atunci că Bogdan Ioan va fi marele câștigător Vocea României 2018.”Nu am crezut că se va naște un om care să cânte așa. Pe Michael Jackson… unii spun că nu îl egalează nimeni, dar tu ai cântat ca el. Ai cântat impecabil, fă-mă fericită și vino în echipa mea”, a fost descrierea pe care i-a făcut-o artista, la finalul prestației sale.

Cel pe care l-a considerat cel mai aproape de ceea ce caută a fost Smiley. ”Este incredibil ce mi se întampla! Îi mulțumesc lui Smiley și celorlalți antrenori pentru cuvintele și aprecierile lor!”, a scris Bogdan Ioana atunci pe o rețea de socializare.

 

 

 

 

Te-ar putea interesa și: