Zburând cu o viteză medie de 6.000 km/h, aeronava va folosi hidrogen lichid, un combustibil cu emisii de CO2 foarte scăzute.

O cursă cu avionul din Europa către o destinație ca Australia durează, în prezent, aproximativ 20 de ore cu un avion obișnuit de pasageri. Dar start-upul elvețian încearcă să reducă timpul unei astfel de călătorii la aproximativ patru ore grație unui avion hipersonic, alimentat cu hidrogen, informeaza Euronews. 2030 va fi anul în care va începe procesul de marketing, dacă totul va merge bine, dar, înainte de asta, va avea loc un prim zbor în 2024, urmat de certificare în 2028.

O viteză este de două ori mai mare decât a aeronavei Concorde

Destinus este numele unui proiect care aparține unei companii cu sediul în Elveția care include 3 filiale, dintre care una în Germania, una în Spania și una în Franța. Proiectul constă în oferirea unui vehicul aerian hipersonic, a cărui viteză este de două ori mai mare decât a aeronavei Concorde.  În medie, viteza sa va fi de 6.000 km/h, adică Mach5. De la Mach 5 și mai departe, vorbim de aeronave hipersonice.

Zborul de testare reușit al avionului alimentat cu hidrogen

Acum, compania a anunțat participarea la un program condus de Ministerul Științei din Spania, ca parte a planurilor guvernului spaniol de a dezvolta avioane supersonice alimentate cu hidrogen. Agenția care supraveghează programul ministerului, Centro para el Desarrollo Tecnológico e Industrial, a selectat proiectul ca inițiativă strategică în cadrul Planului de Tehnologii Aeronautice (PTA).Cu o investiție totală de 12 milioane de euro, proiectul implică companii și centre tehnologice, precum și universități spaniole. ”Destinus este aliniat cu liniile strategice ale Spaniei și Europei pentru a dezvolta zborul cu hidrogen”, a declarat Davide Bonetti, președinte la Business Development and Products. „Cu aceste granturi, soluțiile pe bază de hidrogen pentru mobilitatea aeronautică vor fi cu un pas mai aproape de a deveni realitate”, a mai spus el.

Energia cu hidrogen, subiectul multor cercetări și dezvoltări

Energia cu hidrogen este subiectul multor cercetări și dezvoltări, susținătorii  sai indicând beneficiile ecologice, principalele produse secundare ale arderii hidrogenului fiind căldura și apa. În ceea ce privește hidrogenul, tranziția este deja în curs, în special în cadrul rețelelor de transport public sau al serviciilor de taxi.

Cantitatea de căldură generată reprezintă o provocare de proiectare. Cercetătorii de la Universitatea RMIT din Melbourne au dezvoltat recent catalizatori imprimați 3D despre care, spun ei, pot alimenta zborul hipersonic și pot acționa ca agent de răcire pentru a combate căldura extremă generată de aeronavele care zboară cu de cinci ori viteza sunetului, care este de aproximativ 6.100 de kilometri pe oră.

Un zbor de la Frankfurt la Shanghai ar dura 2 ore și 45 de minute

La acele viteze, viitoarele companii aeriene comerciale ar putea avea zboruri între Londra și New York care ar dura aproximativ 90 de minute. Start-up-ul elvețian Destinus susține că tehnologia sa va face ca un zbor de la Frankfurt la Sydney să dureze doar 4 ore și 15 minute, spre deosebire de 20 de ore, în timp ce un zbor de la Frankfurt la Shanghai ar dura 2 ore și 45 de minute, opt ore mai puțin decât durează în prezent. Destinus a colaborat cu producătorul spaniol de motoare ITP Aero în iunie 2022 pentru a dezvolta o unitate de testare a motoarelor cu hidrogen.  Un al doilea proiect de grant, de 15 milioane Euro, va finanța cercetarea aspectelor legate de propulsia alimentată cu hidrogen lichid.