Cântăreața Lidia Buble a încercat mereu să fie discretă în ceea ce privește viața sa personală. Cu toate acestea, s-a aflat despre o posibilă legătură amoroasă cu omul de afaceri Horațiu Nicolau, care pare să se fi încheiat.

Lidia Buble pare să se fi despărțit de Horațiu Nicolau

Potrivit antenastars.ro, unul dintre semnele unei posibile despărțiri de Horațiu Nicolau este faptul că a plecat singură în vacanță iarna aceasta.

Mai mult, deși nu a vrut să ofere foarte multe detalii despre legătura cu acesta, Lidia Buble a spus recent că se află în căutarea unui Făt-Frumos pe cal alb, cu care să își întemeieze o familie. În cadrul podcastului lui Damian Drăghici, cântăreața a dezvăluit cum trebuie să fie bărbatul visurilor ei.

„Întotdeauna mi-am dorit să cunosc un om care să mă iubească pentru ceea ce sunt eu, să se îndrăgostească de mine, că i-am plăcut eu. Noi avem frica asta, niciodată nu știi. Să mă pună pe mine mai presus de nevoile lui, așa fac și eu când intru într-o relație, să fie un om credincios, să fie un om care să-mi accepte dualitatea, nu sunt o persoană cu care se trăiește foarte ușor, să-mi înțeleagă jobul pe care îl am. (… ) Să mă iubească sincer și să mă susțină în ceea ce fac”, a spus ea.

Artista își dorește foarte mult să devină mamă

Recent, cântăreața a spus că își dorește foarte mult să devină mamă cât mai curând. Aceasta a spus că își dorește, dacă este posibil, să aibă trei băieți. Artista a precizat însă că nu pune presiune pe ea însăși și că își dorește ca toate aceste lucruri să se întâmple în mod firesc.

„N-am simțit niciodată o presiune, pentru că eu sunt omul căruia îi place foarte mult tot ceea ce înseamnă natural. Trebuie să se întâmple în mod firesc și natural. Când o fi să vină Făt-Frumos pe un cal alb, o să se întâmple. Da, îmi doresc să mă căsătoresc, îmi doresc copii. Trei băieți, dacă se poate, ar fi ideal pentru mine, dar nu pun presiune pe mine și nici nu las să mă preseze vorbele venite din partea celorlalți”, a spus Lidia Buble, invitată în podcastul lui Mihai Petre și al soției sale, Elwira.