Descoperire fără precedent. Un enorm diamant brut a fost găsit în Botswana
Descoperire revoluționară pe piața pietrelor prețioase. Potrivit unei informări transmise de compania canadiană Lucara, în cursul lunii iunie, experții au descoperit un enorm diamant brut în Botswana.
Compania canadiană Lucara informează că în luna iunie a fost descoperit în Botswana un enorm diamant brut, scrie AFP. Potrivit sursei citate, piatra preţioasă are 1.174 de carate și a fost descoperită pe 12 iunie.
Noua descoperire „fură” locul al treilea în topul celor mai mari diamante din lume de la o altă piatră excepţională descoperită doar cu câteva zile mai devreme, pe 1 iunie, în aceeaşi ţară, de o altă companie minieră.
Directoarea generală a companiei Lucara, Naseem Lahri susține că descoperirea este una istorică.
„Aceasta este o descoperire istorică, atât pentru noi, cât şi pentru Botswana”, a afirmat directoarea generală a companiei Lucara, Naseem Lahri. Totodată, ea a mai adăugat într-un interviu acordat pentru AFP în care prezenta noua descoperire, că diamantul enorm brut „În ierarhia celor mai mari diamante se află pe locul al treilea”.
Al treilea cel mai mare diamant din lumea
De menționat este faptul că, această ultimă descoperire consolidează poziţia Botswanei de lider pe scena mondială a celor mai mari diamante descoperite, cu şase dintre cele mai mari diamante din lume.
Preşedintele Mokgweetsi Masisi a oferit și el o serie de declarații în acest sens. Mai exact, acesta a salutat acest „moment fascinant” şi frecvenţa tot mai mare a descoperirilor de diamante din ţară.
În ceea ce privește provenianța pietrei prețioase, diamantul de 1.098 de carate descoperit pe 1 iunie aparţine Debswana, o companie deţinută în comun de guvern şi de compania sud-africană De Beers.
Amintim faptul că cel mai mare diamant din lume este cunoscut sub numele de ”Cullinan” și are peste 3.100 de carate, fiind descoperit în Africa de Sud în anul 1905.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





