Bazându-se, în continuare, pe politicile defectuoase ale administrației Trump, președintele Joe Biden a transformat în armă aceste politici, punându-i în pericol pe toți aliații SUA – de la UE și Japonia, până la Ucraina și Taiwan, scrie Eurasiareview.

Înainte de pandemie, Fondul Monetar Internațional anunța că statul chinez a detronat SUA ca motor al economiei globale. În paralel, analistul Reuters Jack Kemp avertiza că, de la începutul lui 2018, „SUA au dus o politică deliberată de a încerca să afecteze economia Chinei, ca reacție la preocupările legate de schimbarea echilibrului puterii economice și de practicile comerciale neloiale”.

Economia mondială, împinsă într-o recesiune stagflaționistă și o criză globală severă

În plus, economistul Anne O. Krueger afirma că războiul comercial al lui Trump a fost „un eșec, care a făcut rău atât Chinei, cât și Americii”. Din acest motiv, mulți au sperat că victoria lui Biden va aduce o resetare bilaterală. Dar s-a întâmplat exact invers. Biden a transformat în armă politicile lui Trump, crescând riscurile pentru toți aliații SUA, începând cu UE și terminând cu Taiwanul. Iar asta poate împinge economia mondială nu doar într-o recesiune stagflaționistă, ci și într-o criză globală severă.

Înainte de războaiele comerciale pornite de Trump cu Beijing-ul, China detronase SUA ca motor al economiei mondiale. Între anii 2013 și 2018, China a reprezentat, în medie, 28% din întreaga creștere la nivel mondial. Potrivit FMI, China urma să aibă o pondere similară a creșterii și în următorii 5 ani.

Orice efort de destabilizare a Chinei riscă să submineze standardele de trai ale Occidentului

De asemenea, China atrăgea, în trenul pe care-l conducea, multe dintre economiile medii și mai mici ale lumii. Astăzi, acest mare proiect este amenințat.

Transformând fricțiunile sale cu Beijing-ul într-un alt război rece nejustificat, administrația Biden a împins economia mondială pe marginea prăpastiei.

La sfârșitul anului 2022, China va reprezenta, probabil, 20 de trilioane de dolari (aproximativ o cincime din economia mondială, estimată la 104 de trilioane de dolari).

Aceste trilioane de dolari nu sunt un câștig doar al Chinei sau un avantaj pentru economiile puternice ale lumii, care beneficiază de expansiunea continentului. Aceste trilioane oferă sprijin țărilor cu venituri mici, pe care colonialismul occidental le-a acaparat și le-a făcut dependente de el.

Datorită acestor interdependențe globale, orice efort de destabilizare a Chinei riscă să submineze standardele de trai cu care s-a obișnuit Occidentul, transformând, în același timp, economiile cele mai fragile în state eșuate.

Risc de 6,1 trilioane de dolari pentru comerțul mondial

Rolul motoarelor de creștere globală este reflectat de comerț și investiții, dar și de țările cu care aceste economii-pilon au parteneriate. Două treimi din exporturile Chinei sunt direcționate spre economii majore din America de Nord (SUA, Mexic), Europa de Vest (Germania, Țările de Jos, Regatul Unit), Asia de Est (Japonia, Coreea de Sud, Taiwan), Asia de Sud-Est (Vietnam, Malaezia, Thailanda), Rusia și Australia.

Impactul real al exporturilor Chinei este mult mai mare. Chiar dacă economiile mici și mijlocii importă mai puțin în termeni absoluți, importă adesea, în mod semnificativ, în termeni relativi, așa cum demonstrează cei peste o sută de parteneri ai Chinei. În 2021, bunurile totale exportate de China au avut o valoare de aproape 3,4 trilioane de dolari. Astăzi, orice amenințare majoră de subminare a comerțului chinez reprezintă o amenințare de 6,1 trilioane de dolari pentru China, SUA, aliații lor și Sudul Global.

De la o criză a datoriilor stagflaționistă la o criză globală?

Odată cu războiul din Ucraina, a fost clar de la început că toți participanții-cheie în acest conflict se vor confrunta, în câteva luni, cu o recesiune.

Mai rău, inflația tot mai mare cu care se luptă Occidentul riscă să se agraveze, devenind o criză a datoriilor stagflaționistă. În următoarea recesiune, așa cum a sugerat Nouriel Roubini, „prăbușirea piețelor burselor ar putea fi mai aproape de 50%”. Presupunerea este că o criză va fi una staflaționistă și va fi însoțită de o criză financiară. În acest peisaj sumbru, o destabilizare majoră a Chinei ar putea accelera stagnarea seculară, care continuă să se răspândească în Occident, și să anuleze oportunitățile pentru standarde de viață mai ridicate în multe economii emergente și în curs de dezvoltare.