Demisie majoră la PSD. Partidul este slăbit acolo unde îl doare cel mai tare

Demisie majoră la PSD. Partidul este slăbit acolo unde îl doare cel mai tare
Publicat de Alecsandru Ion la 1 octombrie 2019, 11:37

Demisie importantă înregistrată marți în organizația de la Cluj a partidului aflat la guvernământ. PSD îl pierde pe fostul lider al grupului consilierilor judeţeni ai partidului, care a anunțat că se mută la Pro România, dezamăgit de actualul stil de conducere de la vârful formațiunii politice.

Remus Lăpușan, fostul lider al grupului consilierilor judeţeni ai PSD, şi-a anunţat, marţi, atât demisia atât din partid, cât şi din Consiliul Judeţean Cluj.

El este nemulţumit de actuala conducere a organizaţiei judeţene, invitându-i pe clujenii ”animaţi” de valorile social-democrate să intre în proiectul Pro România, al fostului premier Victor Ponta.

”Stimați clujeni,

În urmă cu douăzeci şi şase de ani am intrat în PSD (PDSR) pentru valorile social-democrate, în care am crezut și în care cred și astăzi, pentru liderii și intelectualii de stânga care au condus PSD de-a lungul timpului, în primul rând pentru cei din Cluj care au contribuit decisiv la aderarea României la NATO și Uniunea Europeană, pentru tradiția social-democrată din Ardeal, de expresie occidentală.

Evenimentele ultimelor săptămâni îmi confirmă sentimentul de neîncredere pe care îl am de o bună perioadă, cu privire la managementul defectuos al partidului, mai precis la slabul leadership din fruntea PSD, care inclusiv la Cluj a girat o conducere care nu reprezintă clujenii și comunitatea noastră, un intrus care îşi atacă proprii colegi şi aleşii locali”, a scris Lăpușan marți pe Facebook.

În opinia acestuia, actuala conducere a PSD ”nu a înţeles bine” înfrângerea de la europarlamentare şi ”a revenit la politica impunerii”, în loc să asigure, statutar, alegeri libere.

”Cluj-Napoca este un centru universitar de excelență, un oraș cosmopolit, care poate fi condus doar de lideri politici recunoscuți de comunitate, prin urmare resping orice asociere cu actuala conducere a PSD Cluj și îmi înaintez demisia atât din PSD cât și din Consiliul Județean Cluj.

Stânga trebuie reprezentată în Cluj și îi invit pe toți cei care sunt animați de valorile social-democrate să intre în proiectul PRO România Cluj și să fie pro comunitate, pro bun simț, pro expertiză profesională și pro Europa”, a adăugat el.

Informații articol
Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.