Deficit comercial în creștere! Ultimele date ale INS pentru primele opt luni ale anului

Deficit comercial în creștere! Ultimele date ale INS pentru primele opt luni ale anului
Publicat de Iulian Luca la 10 octombrie 2019, 10:38

Institutului Naţional de Statistică a anunțat datele privind deficitul comercial pentru primele opt luni ale anului. Acesta a urcat și valoarea sa este mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 10,850 miliarde de euro.

Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a urcat la 10,850 miliarde de euro în primele opt luni din acest an, mai mare cu 1,867 miliarde de euro decât cel înregistrat în perioada ianuarie – august 2018, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate joi.

În perioada 1 ianuarie – 31 august 2019, exporturile FOB au însumat 45,749 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 56,599 miliarde de euro.

Conform INS, în perioada menţionată, exporturile au crescut cu 1,7%, iar importurile cu 4,8%, comparativ cu perioada similară din 2018.

În luna august 2019, exporturile FOB au însumat 5,003 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 6,368 miliarde de euro, rezultând un deficit de 1,365 miliarde de euro. Faţă de luna august 2018, atât exporturile cât şi importurile din luna august 2019 au scăzut cu 2,5%.

Potrivit INS, în perioada 1 ianuarie -31 august 2019, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (47,5% la export şi 37,1% la import) şi alte produse manufacturate (32,2% la export şi respectiv 30,3% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri în perioada 1 ianuarie – 31 august 2019 a fost de 35,087 miliarde de euro la expedieri şi de 42,183 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 76,7% din total exporturi şi 74,5% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri în perioada 1 ianuarie -31 august 2019 a fost de 10,662 miliarde de euro la exporturi şi de 14,417 miliarde de euro la importuri, reprezentând 23,3% din total exporturi şi 25,5% din total importuri.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.