O nouă lege aduce schimbări pentru pensiile private din România
Un proiect legislativ important aduce schimbări majore pentru pensiile private din România. Conform noii propuneri, contribuabilii la Pilonul II și Pilonul III vor putea alege modul în care își încasează banii strânși.
Opțiunile includ pensii lunare pe viață sau pentru o perioadă limitată, precum și retragerea unui procent din sumă sub formă de plată unică.
Potrivit proiectului, pensia va putea fi acordată prin două forme distincte: retragere programată, pentru o durată determinată, și pensii viagere, plătite pe tot parcursul vieții.
Pentru cei care au acumulat sume mai mici, există și posibilitatea retragerii integrale, dacă activul personal se află sub un anumit prag.
Cei cu sume mai mari pot retrage până la 25% din bani, o singură dată, înainte de începerea plății lunare.
Cum vor funcționa fondurile de plată a pensiilor private
Legea propune înființarea unor fonduri specializate pentru pensiile private și plata acestora. Aceste fonduri vor fi gestionate de entități autorizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Printre administratorii eligibili se numără companiile de asigurări de viață, societățile de administrare a investițiilor, precum și societățile create special pentru acest scop.
Furnizorii pentru pensiile private vor fi:
a) administratorii de fonduri de pensii private;
b) societățile de asigurare de viață;
c) societățile de administrare a investițiilor;
d) societățile de plată a pensiilor private constituite în baza legii, ca societăți pe acțiuni, potrivit Legii societăților nr. 31/1990.
Totodată, față de entitățile enumerate mai sus, vor putea desfășura activități de plată a pensiilor private, cu respectarea legislației aplicabile, și următoarele entități:
a) entitățile autorizate pentru furnizarea de pensii ocupaționale într-un alt stat membru al UE sau aparținând Spațiului Economic European și care desfășoară activități transfrontaliere în România, în baza Directivei (UE) 2016/2341;
b) furnizorii de produse paneuropene de pensii personale înregistrați în baza Regulamentul (UE) 2019/1238;
c) de la data aderării României la Codurile de liberalizare ale OCDE, entitățile autorizate, avizate sau care au fost supuse unui regim echivalent de autorizare în vederea furnizării de pensii ocupaționale în state aderente la respectivele Coduri, altele decât cele prevăzute la a) și b).
Entitățile din alte state UE vor putea, de asemenea, să opereze în România, dacă respectă cerințele legislative europene, scrie profit.ro.

La rândul lor, furnizorii de pensii private vor avea obligații clare în ceea ce privește informarea participanților înainte de pensionare. Scopul este creșterea gradului de conștientizare a celor care au contribuit, fără să fie neapărat conștienți de sumele acumulate.
Sume forfetare și criterii minime pentru pensiile private
Persoanele cu activ personal sub o anumită valoare pot opta pentru o plată unică sau pentru plăți eșalonate. Pragul minim stabilit pentru dobândirea unei pensii private este de 12 ori valoarea indemnizației sociale pentru pensionarii din sistemul public. Conform datelor din 2024, acest prag este echivalent cu suma de 15.372 lei.
Cei care nu ating acest prag nu sunt obligați să transfere suma într-un fond de plată și pot primi întreaga valoare acumulată direct de la administrator. Astfel, se evită costurile inutile și procesele birocratice complicate pentru sume relativ mici.
Două tipuri de fonduri de plată: programate și viagere
Noile reglementări definesc două modele principale de fonduri: retragere programată și pensie viageră. În cazul retragerii programate, beneficiarul primește lunar o sumă fixă, echivalentă cu indemnizația socială pentru pensionari, până la epuizarea activului acumulat. În caz de deces, moștenitorii vor încasa contravaloarea rămasă în contul personal.
În cazul pensiei viagere, plata se face pe tot parcursul vieții beneficiarului sau al supraviețuitorului, dacă se optează pentru această variantă. Valoarea lunară se stabilește pe bază de calcule actuariale, în funcție de suma acumulată.
Cât poți retrage dintr-un foc și cum se impozitează banii
Legea permite retragerea a până la 25% din activul acumulat, o singură dată, înainte de începerea plăților lunare la pensiile private.
Această sumă poate fi folosită pentru cheltuieli urgente sau investiții, oferind flexibilitate beneficiarilor. În multe state europene, astfel de retrageri unice sunt deja o practică curentă.
În ceea ce privește impozitarea, veniturile obținute din pensiile private sunt supuse prevederilor Codului Fiscal. Se aplică un impozit de 10% asupra sumei impozabile, care se calculează diferit în funcție de forma de încasare: plată unică sau rate lunare. În plus, pentru fiecare tip de pensie se aplică un plafon de 3.000 lei neimpozabili, care variază în funcție de numărul de tranșe.
Reguli stricte pentru protecția banilor și sancțiuni clare pentru abateri
Pentru a garanta siguranța fondurilor acumulate, legea obligă furnizorii de pensii private să constituie rezerve și provizioane tehnice.
Acestea acoperă angajamentele financiare asumate în fața beneficiarilor. De asemenea, toți furnizorii vor contribui la Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul Pensiilor Private.
În caz de nereguli, administratorii și auditorii pot fi trași la răspundere civilă, contravențională sau penală. Sumele obținute din amenzi vor intra în bugetul de stat. Proiectul prevede sancțiuni ferme și descurajante, menite să asigure protejarea intereselor participanților la pensiile private.