Decizie drastică din cauza COVID: Noua Zeelandă îşi închide graniţele pentru o mare parte a anului 2021
Premierul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, a precizat clar, marţi, că frontierele ţării nu vor fi deschise prea curând. Deocamdată, trebuie măsurat măsura impactul la scară mondială a campaniilor de vaccinare ce se desfăşoară în multe ţări de pe glob, spune aceasta, potrivit La Libre Belgique.
Jacinda Ardern a explicat că apariţia în acest weekend a unui prim caz de contaminare după mai mult de două luni arată riscul pe care îl reprezintă în continuare noul coronavirus pentru arhipelag, care a reuşit până acum să controleze în mare măsură epidemia.
Jacinda Ardern: Putem să ne aşteptăm ca frontierele noastre să fie afectate o mare parte a anului
„Ţinând cont de riscurile în lume şi de incertitudinea privind campaniile internaţionale de vaccinare, putem să ne aşteptăm ca frontierele noastre să fie afectate o mare parte a anului”, a declarat ea presei, scrie La Libre Belgique.
Din luna mai, frontierele ţării sunt închise pentru călătorii străini. Doar cetăţenii neo-zeelandezi au permisiunea să intre pe teritoriul ţării.
De la începutul pandemiei, arhipelagul, care are 5 milioane de locuitori, totalizează mai puţin de 2.000 de cazuri şi un total de 25 de decese au fost imputate Covid-19.
În lipsa turiştilor străini, Jacinda Ardern a arătat ca Noua Zeelandă va continua să permită călătoriile în cadrul „bulelor de călătorie” cu Australia şi naţiunile din Pacific care au reuşit să stăpânească coronavirusul.
Premierul Ardern regretă decizia luată de către Australia
Ea a regretat totuşi decizia luată de Canberra de a suspenda „bula” care permitea cetăţenilor celor două ţări să fie scutiţi de carantină în urma apariţiei cazului local de contaminare.
Este vorba despre o femeie revenită recent din Europa şi testată pozitiv la 10 zile după ce şi-a încheiat carantina de două săptămâni într-un hotel.
În legătură cu acest caz, Jacinda Ardern a afirmat că situaţia este „sub control” şi a regretat măsura luată de Canberra.
Cu „o bulă de călătorie, oamenii trebuie să fie siguri că frontierele nu vor fi închise într-un interval foarte scurt din cauza unor incidente pe care credem că le putem gestiona bine la nivel naţional”, a spus ea.
Ministrul neozeelandez al Sănătăţii, Chris Hipkins, a precizat că 15 contacţi apropiaţi ai femeii infectate nu sunt purtători ai virusului, care a fost identificat drept varianta sud-africană.
El a adăugat că se fac cercetări pentru a şti cum s-a produs transmiterea virusului în timpul carantinei de 14 zile şi a vorbit despre sistemul de aer condiţionat al hotelului.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




