Decesul lui Maradona: Apar acuzații de omor! Răsturnare totală de situație

Decesul lui Maradona: Apar acuzații de omor! Răsturnare totală de situație
Publicat de Iulian Luca la 29 noiembrie 2020, 20:34

O anchetă în cazul decesului marelui fotbalist este în desfășurare și o persoană foarte apropiată lui Maradona este ținta unei suspiciuni de omor involuntar. Care sunt ultimele date și despre cine este vorba mai exact.

Leopoldo Luque, medicul personal al fostei legende a fotbalului mondial Diego Maradona decedat în urmă cu patru zile, face obiectul unei anchete sub suspiciunea de omor involuntar, scrie AFP care citează agenţia de presă argentiniană Telam, conform Agerpres.

Poliţia a percheziţionat duminică biroul şi casa lui Leopoldo Luque în căutarea unor dovezi ale unei posibile neglijenţe profesionale, potrivit imaginilor difuzate de televiziuni şi a surselor judiciare citate de agenţia argentiniană.

Diego Armando Maradona a încetat din viaţă miercuri, la vârsta de 60 ani, în urma unui stop cardiac suferit într-o locuinţă din Tigre, la nord de capitala Buenos Aires, în care se recupera după operaţia recentă la care a fost supus pentru îndepărtarea unui hematom subdural.

Ambulanța ar fi întârziat foarte mult

Joi, Matias Morla, agentul, avocatul şi prietenul lui Diego Maradona, susţinea că ambulanţa a întârziat „mai mult de o jumătate de oră” până să ajungă la locuinţa fostului mare fotbalist argentinian.

„Aşa cum informează parchetul din San Isidro, este inexplicabil faptul că timp de 12 ore prietenul meu nu a avut parte nici de controlul personalului sanitar dedicat acestor scopuri. Ambulanţa a venit cu o întârziere de mai mult de o jumătate de oră, ceea ce a fost o idioţenie criminală”, a scris joi Morla pe Twitter.

„Acest lucru nu trebuie trecut cu vederea şi voi cere ca aceste consecinţe să fie investigate până la capăt. Aşa cum mi-a spus Diego: ‘Eşti soldatul meu, acţionează fără milă'”, a adăugat el.

Pe de altă parte, la începutul lunii, la scurt timp după ce Maradona fusese supus intervenţiei chirurgicale respective, Leopoldo Luque afirma că pacientul său „este lucid şi se simte mai bine”. „Starea lui se îmbunătăţeşte în fiecare zi, iar recuperarea decurge incredibil”, spunea atunci medicul Luque.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.