De necrezut! Ce pensie specială încasează noul director al CNAS? Oamenii se vor revolta

De necrezut! Ce pensie specială încasează noul director al CNAS? Oamenii se vor revolta
Publicat de Iulian Luca la 24 iulie 2019, 14:45

Vasile Ciurchea, noua propunere a ministrului Sănătății pentru funcția de director CNAS este insoțită de controverse. Acesta a mai fost director la CNAS de două ori iar în 2014, în timpul mandatului său, a început distribuirea cardului național de sănătate ce a devenit obligatoriu între timp.

Noua propunere a ministrului Sănătății pentru funcția de director CNAS este Vasile Ciurchea. Acesta a mai fost director CNAS în alte două rânduri, 2007-2009 și 2014-2016. În 2016 și-a dat demisia din motive personale.

Ciurchea este cercetat de DNA, alături de alți șefi de la CNAS, într-un dosar de corupție cu un prejudiciu de 16 milioane de euro. Faptele cercetate de procurori în dosar vizează contractele încheiate privind sistemul informatic al CNAS.

„Am considerat, atunci când a venit propunerea de la Sorina Pintea, că avem nevoie de un specialist. Există probleme la CNAS, avem un om care cunoaște sistemul, care este foarte bine pregătit. M-am uitat la aceste nereguli despre care vorbiți dumneavoastră. Nu a fost audiat, nu este nicio acuzație la adresa domnniei sale. Dacă vom constata că domnul Ciurchea a încălcat legea, cu siguranță va fi schimbat”, a declarat Viorica Dăncilă în privința numirii acestuia.

Nu în ultimul rând Vasile Ciurchea beneficiază, ca alte 9 mii de persoane din România, de o pensie specială. Aproape jumătate dintre acești „pensionari speciali” primesc peste 10 mii de lei pe lună, însă pensia lui Ciurchea ajunge „doar” la 4.780 de lei.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.