Absența Reginei de la eveniment a alimentat din nou speculațiile din presă legate de cel care îi va urma pe tronul Regatului Unit, scrie Express. co.uk.

Îngrijorarea britanicilor în ceea ce privește starea de sănătate a Reginei pare întemeiată, având în vedere anunțurile din ultima vreme ale Palatului Buckingham. De-aici și toate speculațiile care încep să apară privind succesorul la tron. Unele voci spun că acesta va fi Prințul Charles, în vreme ce diverși experți sunt de părere că succesorul Reginei va fi prințul William. Dar tot presa britanică susține că aceste teorii nu au niciun fundament.

Cel mai longeviv moștenitor din istoria regală mondială

Prințul Charles, acum în vârstă de 73 de ani, a fost unul dintre cei mai activi membri ai Familiei Regale și a așteptat aproape toată viața să devină rege. De fapt, Charles este cel mai longeviv moștenitor din istoria regală mondială, fiind primul în linia de succesiune la tron.

În ultima vreme, s-au răspândit zvonurile că Prințul Charles ar putea prelua tronul de la mama sa, mai devreme decât mai târziu, speculațiile fiind alimentate de problemele de sănătate din ultima vreme ale Reginei. Palatul Buckingham a anunţat recent într-un comunicat că regina Elisabeta a II-a şi-a anulat participarea la slujba de Remembrance Sunday din cauza unei probleme medicale. În comunicat se spunea că Regina are dureri de spate şi a primit „cu mare regret” decizia de a nu participa la eveniment.

Elisabeta a jurat că își va dedica întreaga viață slujirii poporului ei

Un expert regal citat de Express crede că e puțin probabil ca prințul Charles să preia tronul din cauza unor motive care ar putea complica o Regență.

„Cred că este puțin probabil ca regina să se retragă oficial sau ca Prințul de Wales să își asume oficial titlul de regent”, spune Carolyn Harris, autoare a cărții ”Raising Royalty: 1000 Years of Royal Parenting”.

„Într-o transmisie radiofonică, când avea 21 de ani, Elisabeta a jurat că își va dedica întreaga viață slujirii poporului ei”, explică experta. Dar chestiunea este mult mai complicată decât dorința Reginei.

Suverana a fost încoronată în cadrul unei ceremonii religioase

Deoarece Suverana a fost încoronată în cadrul unei ceremonii religioase, în 1952, asta ar putea complica orice oportunitate pe care Prințul Charles ar avea-o de a urca pe tron.

Regențele din alte țări sunt adesea încoronate prin ceremonii seculare, și nu conțin jurăminte sacre ca în cazul unei ceremonii religioase. „Regina este Suverana a 16 state membre ale Commonwealth-ului, și nu toate au o prevedere oficială pentru o Regență. O Regență ar putea complica numirea noilor Guvernatori Generali în unele dintre aceste state Commonwealth”, spune Carolyn Harris.

Dovezi medicale

Singura șansă ca Charles, Duce de Cornwall, să devină rege în timp ce mama lui este încă în viață, ar fi doar dacă aceasta nu mai poate conduce regatul din cauza unei boli sau a bătrâneții. Potrivit Universității College din Londra, pentru ca acest lucru să se întâmple ar fi necesare dovezi medicale.

Nu are deocamdată nicio șansă să devină rege

Cel mai probabil, Regina Elisabeta își va păstra poziția de monarh și toate titlurile, ceea ce înseamnă că fiul ei nu are deocamdată nicio șansă să devină rege, până când mama sa nu va trece la cele veșnice. „Regina își va păstra titlul și anumite îndatoriri regale, în timp ce fiul ei, Prințul de Wales, își va asuma tot mai mai mult angajamente publice și o putere de decizie sporită”, crede Harris.

„Prințul de Wales deja întreprinde călătorii în străinătate în Commonwealth în numele Reginei și, în următorii ani, își va asuma mai multe sarcini ale reginei în Regatul Unit”, susține experta.