O să vedem cum stă situația în T2, dar mai ales în T3. Eu, personal, sunt optimist: economia nu a scăzut brusc din cauza unei crize economice/ financiare, ci datorită unui eveniment tip forță majoră care a stopat pur și simplu creșterea economică. Iar aici vorbim de mai multe premize, mai jos cele mai importante:

1. nu toate sectoarele au fost afectate, multe dintre ele chiar înregistrând creșteri mai mari față de o perioada normală (pharma, retail, beverages, curierat…)

2. chiar și cele afectate se vor reinventa sau măcar ar trebuie să își planifice asta, în special în zona de tehnologie: de la sport la e-sport, servirea la restaurante se vă face cu roboți, VR shopping, drop off points pentru cumpărături…

3. reacția statului prin măsuri care să atenueze problemele de lichiditate, ajutor pentru păstrarea locurilor de muncă, surse de finanțare short term (imm invest…) cu garanții de la stat, toate acestea peste un sistem bancar cu indicatori de lichiditate foarte buni

4. Europa stătea oricum foarte bine în ceea ce privește performanță economică de foarte mulți ani, astfel că multe state europene au început cu excedent bugetar (nu e cazul nostru)

Revenind la PIB…

În 1930 a fost creat în SUA primul registru contabil național modern al unei țări. Acolo erau trecute toate tranzacțiile realizate de o economie într-un an, ceea ce formează venitul național, devenind ulterior cunoscut drept Produs Intern Brut.

PIB-ul a devenit pentru economiști și politicieni un element statistic de baza și arată cât de bine o duce țară respectivă.

Totuși, un economist american a analizat raportul dintre PIB și Bunăstare (ex: gradul de fericire) și a observat că nu prea e o legătură direct proporțională. Ba chiar dimpotrivă. Acest aspect este cunoscut în economie drept paradoxul lui Easterlin.

În 2007, președintele de atunci al Franței, Sarkozy, i-a rugat pe econimistii săi să investigheze acest paradox. Concluziile au confirmat paradoxul lui Easterlin: PIB-ul nu reflectă singur măsurarea BUNĂSTĂRII Franței, ba chiar există o discrepanța între indicatorii economici și BUNĂSTAREA populației. De aceea, este necesar atunci când raportăm CÂT DE BINE O DUCE O ȚARĂ, să folosim și alte măsurători specializate și mai APROPIATE DE INTERESELE REALĂ ALE OAMENILOR, sistem de sănătate, de educație, venit versus speranța de viață etc…tocmai pentru a avea o imagine mai clară asupra PRIORITĂȚILOr și a realității!!!

Se păstrează și în România, cu cea mai mare creștere PIB, acest paradox între cât de bine o ducem din punct de vedere al VENITULUI versus BUNĂSTAREA reală a populației? Ia să vedem situația AZI:

150.000 copii ai României adorm flamanzi (statistică include doar cei din mediul rural)
peste o treime din copiii României trăiesc sub pragul sărăciei

21,5% din copiii României trăiesc în condiții materiale extrem de precare (numărul 1 în EU, unde media este 5,9%)

1 din 3 români nu au acces la apă curentă (apropo de igienă în pandemie..)

7 din 10 români nu și-au permis în 2018 să cumpere mâncare sau produse pentru îngrijirea casei, nici să își plătească facturile la timp.
treime dintre români nu au în casă mașînă de spălat rufe, TV sau calculator

locul 2 din Europa la capitolul SĂRĂCIE, după Bulgaria (la o diferența foarte mică)

ultimul sau penultimul loc în UE la ponderea firmelor mici și mijlocii/ mia de locuitori, cu tot cu Start up Nation (Raport anual EU asupra IMM în 2019)

doar 10% din IMM-uri au activitate de inovare (ultimul loc din EU)

și lista poate continuă pe pagini întregi…

Este lăudabil că avem cele mai mari creșteri ale venitului național din EU, dar scopul trebuie să fie maximizarea BUNĂSTĂRII.

Este lăudabil că avem cele mai mari creșteri ale venitului național, dar nu este suficient, atâta timp cât este inchetibal distribuit.

Asemeena strategii practicate astăzi de statul român în materie de politici sociale, financiare, se pot transformă ușor “mâine” în amenințări la adresa securității naționale!