Românii care vor veni din străinătate vor fi scutiţi de obligaţia de autoizolare/carantină dacă vor prezenta la graniță un certificat care să ateste că nu sunt bolnavi de Covid-19, potrivit Legii privind instituirea stării de urgență, informează stirileprotv.ro.

Valabil 48 de ore

Certificatul trebuie să fie emis de o unitate medicală cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul României și să ateste că persoana respectivă nu are coronavirus. Documentul trebuie prezentat în original, însoţit de o traducere în limba română, excepție făcând certificatele emise în Republica Moldova.

Ca să meargă la serviciu

De această facilitate vor beneficia cetățenii români, cât și etnicii români care deţin un act emis de autorităţile statului român care le permite şederea pe teritoriul României. „Această măsură are ca obiectiv facilitarea reintegrării imediate în câmpul muncii a cetăţenilor care revin în ţară şi care nu pot munci de acasă, dar şi a persoanelor care s-au aflat temporar în afara ţării în ultima perioadă. În egală măsură, îi vizează pe cetăţenii şi etnicii români fără cetăţenie română din afara României, cu precădere din Republica Moldova, care muncesc pe teritoriul statului român şi care merg acasă la sfârşit de săptămână sau zi de muncă: cadre medicale, oameni de afaceri, lucrători sezonieri, şoferi etc”, se arată în documentul adoptat de Parlamentari.

Cu mască, nu fără mască

De asemenea, pe durata stării de alertă purtarea măștii de protecție care să acopere nasul și gura este obligatorie în toate gările, autogările, porturile, terminalele aeroporturilor și stațiile de metrou, precum și în interiorul oricărui mijloc de transport în comun.