Daca detii o casa de schimb valutar sau un magazin alimentar de mici dimensiuni si vrei ca activitatea sa fie atent supravegheata, este suficient sa cumperi o placa video specializata si un utilitar software de supraveghere. Restul echipamentelor necesare pot fi procurate din „stocul” existent: un monitor, un calculator sau camere video.
De obicei, programele de monitorizare functioneaza cu orice sursa de semnal video: de la camere USB (al caror cost mediu este de 45 dolari bucata) pana la camere video analogice folosite in sistemele de securitate clasice.
Pe langa monitorizarea propriu-zisa, un software de supraveghere trebuie sa aiba si functii de inregistrare, de detectare a miscarii, diverse posibilitatii de alarmare (sonora, trimitere SMS sau initiere apel voce), transmitere live pe Internet. Versiuni demo ale unui astfel de program puteti descarca de la https://zsk.z-soft.net.
Cei de la Ultrapro Software vand prin magazinele Ultrapro un pachet format din placa video, software si doua camere cu 275 doalri. Daca la aceasta adaugam cei 500 de dolari cat reprezinta costul mediu al unui PC, vom obtine un cost de aproximativ 800 de dolari.
Pentru solutii profesionale de supraveghere vei fi nevoit sa bagi mana mai adanc in buzunar, fiind necesare cateva mii de dolari. In general, costul unui asemenea sistem variaza in functie de marimea spatiului care trebuie monitorizat. Spre exemplu, cei de la General Security ofera atat supraveghere video cat si audio, amandoua facandu-se live.
„Sistemele profesionale implica un grad foarte mare de stabilitate, grad care poate fi greu obtinut deocamdata prin solutii bazate doar pe un calculator personal normal. Insa pentru aplicatii de supraveghere video, si nu de securitate sau antiefractie, o solutie pur software este ideala, fiind si mult mai ieftina. Un program de calculator, rulat in paralel cu cel de gestiune sau cu cel de editare de documente, indeplineste toate functiile unui sistem de supraveghere performant si poate fi folosit intr-o multitudine de aplicatii: de la supravegherea angajatilor, a casei de vacanta de la distanta, la supravegherea unor locuri accesibile publicului”, declara Adrian Zamfira, director general la Ultrapro Software.
Cand te-ai hotarat sa-ti cumperi un astfel de sistem trebuie sa ai mare grija sa nu te pacalesti. Daca nu te pricepi, este usor sa fii pacalit la pret, dar si la calitate. Foarte multi comercianti iti pot lua ochii cu diverse date tehnice care nu sunt tocmai advarate. De exemplu, despre o placa video se poate spune ca lucreaza cu 30 de cadre pe secunda, dar in clipa cand exista mai multe camere video, numarul de cadre se imparte la numarul de camere.
Intrebuintarile unui sistem de supraveghere pot capata si dimensiuni comice. Daca este oarecum firesc sa iti cumperi o camera cu zoom pentru supravegherea masinii sau usii de la intrare, initiativa unui pescar de a conecta o camera submersibila la un laptop pentru a urmari miscarile pestelui este destul de ciudata. Posibilitati exista, numai bani sa fie. si, mai ales, imaginatie.