Benjamin Netanyahu a declarat într-un interviu difuzat joi de postul Antena 3 că abia aşteaptă ziua în care România, alături de alte ţări, îşi va muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim şi a dat asigurări că guvernul israelian se va afla acolo cu “covorul roşu” când se va întâmpla acest lucru.

Premierul israelian a exprimat sprijinul pentru Guvernul României și a reiterat interesul pentru efectuarea unei vizite în România, discutând despre reprogramarea ședinței comune a celor două guverne. De asemenea, cei doi oficiali au convenit organizarea, înaintea ședinței comune a guvernelor, a unui forum economic cu o secțiune dedicată contactelor business to business.

Statul român este “un mare prieten” pentru Israel şi cooperarea cu România este “pe o traiectorie ascendentă”, a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu în cadrul aceluiași interviu, precizând că aşteaptă discuţiile concrete cu premierul Viorica Dăncilă de la Varna, de vineri, pentru a identifica noi moduri de dezvoltare a relaţiilor.

Potrivit şeful guvernului israelian, nivelul parteneriatul dintre cele două ţări se reflectă în “profunzimea contactelor.”

“Colaborăm în atâtea domenii. Investitorii din Israel au făcut investiţii în România, în primul rând pentru s-au gândit că sunt afaceri bune, dar cred că asta reflectă şi o anume simpatie. Cooperăm în chestiuni legate de securitate, anti-terorism. În arena diplomatică, plină de dificultăţi, România adesea se poziţionează de partea Israelului, iar noi apreciem asta. Ştim să ne recunoaştem prietenii şi considerăm că statul român e un mare prieten pentru noi”, a spus Netanyahu.

Când i s-a solicitat să dea o notă relaţiilor româno-israeliene în acest moment, Benjamin Netanyahu a spus că aceasta este aproape de maxim.

“Sunt multe moduri în care putem coopera mai bine, şi o vom face, dar aşteptăm discuţiile concrete cu prim-ministrul (Viorica Dăncilă – n.r.). Ea a fost la Ierusalim, am avut o întâlnire foarte bună şi sunt sigur că aşa va fi şi acum. Dar lucrurile sunt pe o traiectorie ascendentă, datorită simpatiei naţionale, intereselor comune, valorilor comune”, a spus Benjamin Netanyahu în cadrul interviului.

Şeful guvernului israelian s-a folosit de acest prilej pentru a vorbi şi despre pericolul “islamului radical”, una printre preocupările comune pe care a spus că le va aborda la reuniunea la nivel înalt România – Bulgaria – Grecia – Serbia de la Varna.

“Suntem o civilizaţie comună (Israelul şi România – n.r.), nu numai pentru că avem aproape jumătate de milion de israelieni care vin din România, dar şi pentru că suntem puşi la încercare de forţele islamului radical, care vor să ne doboare civilizaţia, să ne omoare oamenii. Şi am văzut că sursele islamismului militant nu sunt doar radicalii suniţi ca Al-Qaida, iar acum Daesh (Statul Islamic), dar şi Iranul, radicalii şiiţi pe care îi susţine; ei au finanţat mai multe atacuri pe teritoriul Europei la prevenirea cărora am ajutat. Deci avem un interes comun să aducem progrese ţărilor noastre, să aducem o viaţă mai bună cetăţenilor noştri, dar şi să aducem o viaţă mai sigură cetăţenilor noştri împotriva acestor ameninţări comune. Aştept cu nerăbdare să discut despre toate aceste lucruri cu liderii prezenţi aici, la Varna”, a afirmat Netanyahu.

El a subliniat faptul că este “foarte mândru” că este primul lider străin invitat la summit şi a precizat că vede acest lucru ca pe “un compliment pentru ţara şi poporul meu şi pentru prietenia noastră”.