Liderul PSD, Viorica Dăncilă, nu a înțeles ce a votat partidul în Comitetul Executiv – CEx, luni seară, deși propunerea la vot venea chiar din partea sa. Astfel, Dăncilă  a spus după ședința CEx că încă nu s-a decis dacă va fi o remaniere sau o restructurare și că ”va consulta juriștii” pentru a afla de câte voturi are nevoie.

Or, partidul a votat în unanimitate pentru restructurarea Cabinetului și reducerea numărului de ministere la 19, arată mai multe surse participante la ședință, citate de digi24.ro.

”Prima dată cred că este important să decidem dacă vrem restructurare sau remaniere. Am vorbit în eventualitatea în care mergem pe restructurare vom merge pe 19 ministere și premierul. Dacă mergem pe remaniere trebuie să vorbim cu deputații și senatorii. Depinde decizia CEx și de discuțiile pe care le vom avea cu deputații și senatorii. Vom vedea. Mă voi consulta cu juriștii și voi vedea care este situația”, a spus Viorica Dăncilă, după votul din  CEx, arătând că nu a înțeles despre ce a fost vorba în ședință.

Problema voturilor de care are nevoie Viorica Dăncilă pentru a-și impune un Guvern restructurat este una extrem de importantă pentru PSD-iști, în condițiile în care, în mod normal, ar avea nevoie de majoritatea de 233 de voturi.

În acest moment, PSD speră să obțină cel puțin 10 voturi de ALDE și alte 10 voturi de la minorități. Din cauză că, până în acest moment, în urma negoicerilor, PSD nu a reușit să adune suficiente voturi, social democrații vor să interpreteze Constituția astfel încât să își impună Guvernul cu majoritate simplă.

Adică 50%+1 din numărul parlamentarilor prezenți, arată sursa citată.

Te-ar putea interesa și: