Conform acestui document, Dacia Sandero ocupă poziția a șaptea în clasa mică după modele precum Mini, Peugeot 207 sau Mitsubishi Colt, dar înaintea altora precum Volkswagen Polo, Opel Corsa sau Renault Clio. Conform ADAC, cele mai multe probleme întâlnite de membrii săi la vehiculul produs în România au fost descărcarea bateriei și defecțiuni ale sistemului de aprindere.

Din nefericire, deși construit pe aceeași platformă și în aceeași uzină cu Sandero, modelul Logan, plasat de germani în segmentul mediu inferior, a ocupat doar poziția 24 dintr-un total de 27 de modele luate în calcul la această clasă. Principalele probleme acuzate de clienții Dacia Logan au fost  defecțiuni ale unor senzori, ale farurilor, ale sistemului de injecție, ale aprinderii și ale pompei de combustibil.
Ediția din 2010 a studiului, în care au fost luate în calcul defecțiunile apărute pe parcursul anului 2009, poziționa atât Logan cât și Sandero pe locul nouă în clasa mică. Liderul acestui segment a fost tot Mini, urmat de Ford Fusion și Mitsubishi Colt. În urma celor două modele produse în România se aflau vehicule precum Opel Corsa, Ford Fiesta, Renault Clio sau Skoda Fabia.

Studiul ADAC are la bază numărul de reclamații primite de la posesorii modelelor respective care au solicitat ajutorul specialiștilor clubului. Pentru a intra în clasament, un model trebuie să fi înregistrat cel puțin trei ani de comercializare pe piața germană și, în măcar unul dintre aceștia, să fi fost vândut în peste 10.000 de exemplare. Clubul Auto German are peste 17 milioane de membri care se află în posesia a circa 27 de milioane de vehicule.
Citește și Cele mai fiabile mașini în viziunea ADAC