Pe data de 25 martie, președintele rus Vladimir Putin a anunțat că a ajuns la un acord cu omologul său belarus, Aleksandr Lukașenko, pentru a desfășura arme nucleare tactice pe teritoriul Belarusului.

Armele nucleare ale lui Putin vor fi instalate mai aproape de granița Belarusului cu NATO

Armele „urmează să fie instalate mai aproape de graniţa de vest a Uniunii noastre statale pentru a extinde capacitatea noastră de apărare”, a transmis Boris Grîzlov, într-un interviu pentru postul de televiziune belarus oficial STB, potrivit Reuters.

„Se va face indiferent de întreg zgomotul Europei şi SUA”, a adăugat ambasadorul rus la Minsk, confirmând și faptul că o instalație de stocare a armelor nucleare va fi finalizată, așa cum a ordonat liderul de la Kremlin, până la 1 iulie și ulterior mutată în vestul Belarusului.

Grîzlov nu a precizat însă în apropierea cărei țări NATO vor fi desfășurate armele. Belarus are o frontieră de 1.250 de kilometri cu Letonia, Lituania ş Polonia, toate ţări membre UE şi NATO.

Reacția Rusiei după ce Finlanda a fost acceptată în NATO

Luni, pe data de 3 aprilie, Alexandr Grușko, ministrul adjunct de Externe al Rusiei, a oferit prima reacție a Rusiei după anunțul NATO că Finlanda va fi primită în Alianța Nord-Atlantică peste numai o zi, informează Reuters.

Oficialul rus a declarat că Rusia își va întări capacitatea militară în regiunile sale de vest și nord-vest ca răspuns la intrarea țării nordice în NATO.

„O parte din măsuri au fost deja anunțate. Ne vom consolida potențialul militar în direcția vest și nord-vest. În cazul în care forțele și echipamentele altor țări ale NATO vor fi staționate în Finlanda, vom lua măsuri suplimentare pentru a asigura în mod fiabil securitatea militară a Rusiei”, a spus adjunctul lui Serghei Lavrov.

Declarațiile lui Grușko vin la puțin timp după ce Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a anunțat că Finlanda va fi primită oficial peste o zi în alianță.

„Această mutare va oferi mai multă siguranță Finlandei, iar Suedia va fi mai în siguranță ca urmare a mutării Finlandei”, a spus Jens Stoltenberg luni.

Amintim că anunțul făcut de Jens Stoltenberg a venit după ce acesta a afirmat vinerea trecută că Finlanda va fi primită în NATO în decurs de câteva zile.

„Toţi cei 30 de aliaţi din NATO au ratificat protocolul de aderare. Aştept cu nerăbdare arborarea drapelului Finlandei la sediul NATO în zilele următoare”, a scris Stoltenberg pe Twitter vineri, după ce parlamentul Turciei a ratificat aderarea țării nordice la alianță.