Așadar, grupul bancar Societe Generale ar urma să renunţe anul acesta la aproximativ 900 de angajaţi din Franţa, în cadrul eforturilor directorului general Slawomir Krupa de a reduce costurile pentru a majora profiturile.

Societe Generale ar urma să renunțe la sute de locuri de muncă

Dezvăluirea a fost făcută de anumite surse Reuters, care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Sunt vizate în special locurile de muncă de pe segmentul IT şi funcţiile auxiliare de la sediul central al băncii din cartierul de afaceri La Defense, în Paris.

Potrivit surselor menționate, planul de concedieri este bazat pe plecări voluntare.

Acestea adaugă că numărul exact de locuri de muncă desfiinţate va fi între 900 şi 1.000, reprezentând mai puţin de 2% din forţa totală de muncă din Franţa.

Reprezentanţii SocGen nu au dorit să comenteze informaţia.

Conform raportului financiar al băncii din primul semestru din 2023, Societe Generale are aproximativ 52.000 de angajaţi în Franţa şi aproximativ 112.000 la nivel mondial.

Banca va raporta săptămâna viitoare, în 8 februarie, rezultatele din 2023.

Publicaţia franceză Les Echos a fost sâmbătă prima care a informat în legătură cu reducerile de locuri de muncă.

Noul CEO, Slawomir Krupa, a promis că va reduce cheltuielile cu 1,7 miliarde de euro până în 2026.

Totodată, a promis și că va coborî raportul costuri-venituri până sub pragul de 60%.

Scopul măsurilor este să îmbunătățească soliditatea financiară a grupului.

BRD
SURSĂ FOTO: Dreamstime

Grupul bancar ar lua în considerare vânzarea BRD

În altă ordine de idei, grupul bancar francez a angajat JP Morgan pentru a explora posibilitatea vânzării BRD. În urma anunțului, multe entități s-au arătat deja interesate.

Printre cei interesați se află grupul financiar belgian KBC, arată informațiile publicate de Merger Market și Bizlawyer, preluate de Profit.

KBC este în topul celor mai activi cumpărători de proprietăți bancare din regiune.

În noiembrie 2021, grupul belgian KBC a cumpărat integral Raiffeisen Bank Bulgaria, subsidiara bulgară a Raiffeisen Bank International, într-o tranzacție de peste 1 miliard de euro.

Grupul bancar a anunțat la începutul anului trecut vânzarea a patru dintre subsidiarele sale africane, dintre care două către Vista. Totuși, banca franceză s-a confruntat însă cu opoziția guvernelor locale. De exemplu, Republica Congo a anulat una dintre vânzări.