Detalii de ultimă oră de la vârful Partidului Naţional Liberal cu privire la situaţia pensiilor din România!

Vârstă de pensionare de 70 de ani în România? Anunţul momentului venit din partea conducerii PNL

Mai exact, este vorba despre vârsta de pensionare şi posibilitatea ca românii să se poată pensiona la 70 de ani, dacă doresc asta.

Întreabată luni, 13 martie, de jurnalişti care este poziţia PNL cu privire la obiectivele asumate prin PNRR, printre care se numără şi acesta privind vârsta facultativă de pensionare de 70 de ani, liderul interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a explicat că toate aspectele legate de această limită de vârstă, dar şi multe altele, vor fi discutate în cadrul comisiei constituite şi dirijate de către Ministerul Muncii.

Liderul liberal a indicat şi un termen de 30 martie pentru problemele legate de pensiile speciale.

„Toate discuțiile legate de Ministerul Muncii, de legea pensiilor, de legea pensiilor speciale, ocupaționale ș.a.m.d. vor fi discutate în acea comisie care a fost constituită, care este dirijată, asumată de Ministerul Muncii prin ministrul Budăi și acolo vor veni propuneri de amendamente, vom vedea care sunt concluziile și sunt sigură că în scurt timp vom afla răspunsurile la toate întrebările.

Dar sunt multe priorități până la vârsta de pensionare. După cum știți, avem o lege a pensiilor speciale sau de serviciu, cum se numește legea care trebuie în foarte scurt timp elaborată, amendată, noi avem termen de adoptare tacită în Senat 30 martie.

Până pe data de 30 martie, în mod normal, ar trebui să avem amendamentele de la Ministerul Muncii, ca urmare a discuțiilor din acea comisie, astfel încât să putem să votăm o lege conform solicitărilor Comisiei redactate în PNRR și jurisprudenței Curții Constituționale”, a declarat Alina Gorghiu.

Discuţiile din interiorul coaliţiei pe subiectul vârstei de pensionare se vor concretiza printr-un vot în Parlament

Întrebată totuşi de jurnaliştii dacă liberalii vor susţine în continuare proiectul depus pe vremea când Raluca Turcan era ministru al Muncii, referitor la vârsta facultativă de pensionare de 70 de ani, Alina Gorghiu a explicat că discuţiile trebuie purtate neapărat în coaliţie şi nu se va ieşi public pe multe voci pe acest subiect.

„Vom vedea ca urmare a discuțiilor din coaliție. Eu cred că sunt foarte clar înțeleasă când vă spun că ne luăm în serios discuția din coaliție.

Nu vorbește fiecare pe o voce, ca pe urmă să reușim să nu mai înțeleagă nimeni nimic.

Va fi o discuție care va fi făcută în coaliție și concluziile de acolo, ca urmare a dialogului dintre specialiști, vor fi exprimate la nivelul Parlamentului printr-un vot”, a declarat preşedintele interimar al Senatului.