Așadar, specialistul a subliniat că activitatea poate să continue în perioada următoare. Potrivit explicației oferite de Constantin Ionescu, activitatea ar putea scădea în timp, până când va fi iar o perioadă fără cutremure.

Constantin Ionescu spune că activitatea poate să continue în perioada următoare

„Activitatea poate să continue. Nu știm pentru ce perioadă și nu știm care va fi mărimea replicilor, pentru că sunt lucruri pe care nu putem să le controlăm. Chiar dacă avem aparate, acestea înregistrează după ce se produce cutremurul, nu înainte de a se produce cutremurul.

Activitatea în zona Gorj continuă cu replici, cutremure mici și cutremure până în magnitudine trei, trei și ceva, care nu se simt, dar probabil în timp activitatea va scădea până când iar o perioadă nu vor mai fi cutremure”, a declarat Constantin Ionescu pentru Antena 3.

Institutul își axează atenția pe anumite zone ale țării

De asemenea, directorul INFP a explicat că specialiștii își axează atenția pe anumite zone ale țării, precum Vrancea.

„Institutul își axează atenția pe anumite zone ale țării, în principal ne-am axat pe zona Vrancea, dar strategia a fost ca să acoperim în totalitate zonele teritoriului național cu stații seismice.

De când am acoperit acest teritoriu cu stații seismice, cu anumite spațieri între stații, s-a constatat acum că ne mai trebuie echipamente să le instalăm în zonele seismice mici, cum ar fi Târgu Jiu, cum ar fi Arad, poate Făgărașul.

Acolo am avea nevoie de niște investiții în aparatură, pentru că ce am achiziționat până acum am achiziţionat din proiecte și din alte relații cu partenerii externi”, a mai spus directorul INFP.

Cutremurul de 5,2 din judeţul Arad a avut mai multe replici

Potrivit informațiilor transmise anterior de specialiștii de la Institutul pentru Fizica Pământului, până miercuri, 7 iunie, au fost înregistrate în total 14 replici în urma cutremurului cu magnitudinea 5,2 din județul Arad.

Dintre aceste replici, cinci au avut o magnitudine egală sau mai mare de 2. Experții explică faptul că cutremurele sunt cauzate de convergența și mișcarea de rotație a microplacii adriatice, care exercită o presiune directă asupra centurii Dinarice, afectând ulterior întreaga structură a blocurilor litosferice din Bazinul Panonic.

Propagarea acestor cutremure este legată de activitatea seismică din Turcia, creând un lanț de cutremure care se extinde din estul Mării Mediterane.