Două sesizări ale PSD privind fraudarea alegerilor vor fi trimise de Biroul Elcetoral Central la Curtea Constituţională.

BEC va trimite, marţi, la CCR, două sesizări ale PSD+PC, organizaţia Caraş-Severin, în care se reclamă că, în cinci secţii de votare, pe listele electorale ar fi apărut semnături ale unor persoane care nu s-ar afla în ţară, a declarat Marian Muhuleţ, purtătorul de cuvânt al BEC.
“După dezbateri, BEC a concluzionat că solicitările PSD+PC nu se încadrează în spiritul legii pentru renumărarea voturilor, ci la suspiciuni de fraudă, de aceea sesizările lor vor pleca astăzi la CCR”, a spus Muhuleţ.
Potrivit purtătorului de cuvânt al BEC, secţiile din Caraş-Severin pentru care se cere de către PSD+PC renumărarea voturilor sunt 301, 162, 251, 188 şi 179.

O altă contestaţie a PSD Vaslui este de competenţa BEJ

Tot PSD a sesizat BEC privind 42 de voturi de la o secţie de votare din Vaslui, care ar fi fost valabile, deşi erau înregistrate ca fiind nule. BEC a decis că este de competenţa Biroului Electoral Judeţean să decidă dacă trebuie renumărate voturile nule din Vaslui.
Muhuleţ a mai afirmat, marţi, că, până în acest moment, la BEC au ajuns mai mult de jumătate din procesele verbale din teritoriu şi că este posibil ca joi, în jurul prânzului, procesul verbal final al alegerilor de duminică să fie trimis la CCR. Purtătorul de cuvânt al BEC a spus că CCR soluţionează contestaţiile înainte de validare. Muhuleţ a precizat că CCR nu are impus un termen până la care aceaste contestaţii să fie rezolvate.
Membrii BEC se vor reuni din nou mâine, la ora 10.