Cum va fi vremea de Paște?
În perioada sărbătorilor pascale, vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru sfârșitul lunii aprilie, temperaturile maxime ajungând și la 24 de grade Celsius. În următoarele zile, în toată țara, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12…23 de grade Celsius, mai mari cu 5 grade decât media obișnuită a lunii aprilie.
În vest, temperaturile maxime pot ajunge la 20…22 de grade Celsius, iar temperaturile minime vor atinge valori de 8…10 grade Celsius.
În centrul țării, sunt estimate temperaturi maxime de 18…20 de grade Celsius și temperaturi minime de 3…6 grade Celsius.
În nordul și estul țării, temperaturile maxime pot urca până la 18…20 de grade Celsius, iar temperaturile minime vor atinge valori de 6…8 grade Celsius.
În sudul țării, temperaturile maxime pot ajunge până la 22 de grade Celsius, iar cele minime la 3…6 grade Celsius.
În Joia Patimilor, în vestul țării, mercurul din termometre va ajunge până la 28 de grade Celsius. Totuși, sunt șanse ca în Noaptea de Înviere să avem parte de ploi. Ziua de Paște vine cu temperaturi de peste 20 de grade Celsius. În Lunea Luminată, temperaturile maxime vor crește în jurul valorii de 24 de grade Celsius.
Meteorologii avertizează că furtunile și grindina ar putea deveni mai frecvente în săptămânile care urmează. Cantitățile de precipitații vor crește treptat până în luna mai, când se așteaptă ploi mai frecvente.
Prognoza meteo pentru următoarele trei săptămâni
Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au emis deja prognoza meteo pentru perioada 7 aprilie – 27 aprilie.
Astfel că, dacă între 7 aprilie – 13 aprilie, temperaturile au fost puțin mai scăzute decât normal și cantitatea de ploaie va fi în limite normale, între 14 aprilie – 20 aprilie, adică săptămâna care cuprinde Săptămâna Patimilor, Noaptea Învierii și Sfânta Zi de Paște, vremea va fi normală pentru mijlocul lunii aprilie, atât ca temperatură, cât și ca precipitații, în toată țara.
De altfel, între 21 aprilie – 27 aprilie, adică în Săptămâna Luminată, temperaturile vor fi normale pentru sfârșitul lunii aprilie. Va ploua cam cât este obișnuit pentru această perioadă din an.