În ultima vreme ai observat și tu un trend ascendent și că lumea a început să vorbească mai mult despre economisirea banilor și despre energia verde. Ei bine, panourile solare sunt o variantă bună atât pentru a salva planeta, cât și pentru tine. Cum am spus mai sus, faci pe moment o investiție măricică pe care mai târziu o vei recupera înzecit. De ce? Pentru că energia solară este gratis, tot ceea ce plătești sunt panourile solare.

Nu te mai fierbem, așa că în acest articol vorbim despre panourile solare, ce tipuri există și despre ele în general. Așa că, dacă te-ai săturat să stai uneori cu emoții atunci când vine factura și vrei să faci acest pas, ar trebui să te informezi foarte bine înainte. Poți considera acest articol ca pe un start în cercetarea ta.

Ce sunt panourile fotovoltaice?

Înainte de fiecare decizie sau investiție de acest gen, ai nevoie cel puțin de informații esențiale. Așa că, o să începem ușor și o să îți spunem ce sunt panaourile solare și cum funcționează.

Panourile solare sunt confecționate din materiale speciale, care absorb lumina și căldura soarelui prin intermediul unor celule din componența lor. După aceea le transformă și le eliberează sub formă de energie.

Panourile solare nu o să vină singure, ci într-un sistem fotovoltaic compus din unul sau mai multe panouri care împreună cu alte elemente folosesc razele soarelui pentru a-ți alimenta casa cu energie.

În funcție de nevoile tale, panourile pot avea dimensiuni și scopuri diferite. Există panouri fotovoltaice care se instalează pe acoperișurile caselor sau care se instalează în parcurile fotovoltaice. Sau mai există și alte tipuri de panouri. Un panou solar apă caldă folosește razele soarelui pentru încălzire. Depinde de ceea ce vrei de la ele, dar vom discuta mai multe despre alte tipuri de panouri în cele ce urmează.

Tipuri de panouri solare

Dacă mai sus am vorbit despre panourile solare apă caldă, urmează să îți mai prezentăm încă două tipuri de panouri care s-ar putea să îți placă și să îți atragă atenția.

Un panou solar presurizat sau un panou plan, așa cum mai este el numit, este alcătuit din tuburi prin care nu circulă apă, ci există ceva numit heat pipe. Ei bine, acest heat pipe este alcătuit din cupru și asigură o funcționare bună, chiar dacă unul dintre tuburi se strică. Avantajele panoului solar presurizat? Chiar dacă din păcate unul dintre tuburi se strică, panoul solar presurizat pentru apa calda tot va funcționa, chiar dacă la capacitate mai mică. 

Un panou solar nepresurizat este varianta mai populară, comparativ cu panoul solar presurizat. De ce? Pentru că nu consumă alt tip de energie atunci când funcționează. În plus, apa caldă este produsă doar cu ajutorul radiațiilor solare captate în tuburile vidate.

Indiferent de ce tip de panou solar ai nevoie, fie că este panou solar presurizat sau nepresurizat, ambele sunt variante potrivite, depinde doar de nevoile tale. Sperăm că acest articol te-a ajutat sau chiar te-a convins măcar să mai cercetezi cu privire la panourile solare și cât de avantajos pentru tine și planetă poate să fie să le ai instalate pe acoperișul casei tale.