Ministerul Afacerilor Externe a precizat joi că un număr de 25 autovehicule şi aproximativ 100 cetăţeni români au fost transferaţi, până la acest moment, pe partea continentală a Republicii Elene dinspre insula Samothraki, familiile cu copii şi persoanele cu dizabilităţi având prioritate la îmbarcare.

„În cursul zilei de 14 august 2019 au fost efectuate şase curse de transfer dinspre insula Samothraki, dintre care două exclusiv pentru autoturisme. Consulul general al României la Salonic aflat în portul Alexandroupoli din data de 14 august a asistat pe parcursul nopţii la desfăşurarea demersurilor de evacuare a cetăţenilor români dinspre insula Samothraki, fiind singurul diplomat străin prezent în port. Conform datelor estimative comunicate de diplomatul român, precizăm că un număr de 25 autovehicule şi aproximativ 100 cetăţeni români au fost transferaţi, până la acest moment, pe partea continentală a Republicii Elene, familiile cu copii şi persoanele cu dizabilităţi având prioritate la îmbarcare”, se arată într-un comunicat de presă al MAE.

Navele de transport îşi vor continua programul de funcţionare, iar conform unui grafic estimativ comunicat de autorităţile locale, Nava Zephiros, pentru pasageri, are plecare estimată la ora 11:00, iar nava Andrus Jet – pentru pasageri şi autoturisme şi nava Anax – pentru autoturisme vor continua să circule şi joi, orele de plecare urmând a fi comunicate pe parcursul zilei.

„Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Atena şi Consulatul General al României la Salonic, monitorizează în continuare situaţia, menţine legătura atât cu autorităţile locale competente, cât şi cu cetăţenii români rămaşi pe insulă şi continuă demersurile pe lângă autorităţile elene în vederea evacuării tuturor cetăţenilor români din zonă”, se mai arată în comunicat.