Un adenom de prostată, cunoscut și ca prostată mărită sau hipertrofia benignă a prostatei, apare atunci când prostata suferă transformări nodulare, fibrotice. Dacă nu este tratat la timp, poate duce la afectarea calității vieții și chiar la complicații severe, precum retenția urinară, hidroureter și chiar insuficiență renală acută.

Pentru a evita astfel de complicații, sunt esențiale controalele periodice la medic și efectuarea unor investigații de rutină, inclusiv un test PSA și o ecografie abdominală. În acest fel, medicul poate stabili un diagnostic corect și poate indica un tratament pentru prostată mărită.

În funcție de fiecare caz în parte, de severitatea bolii și de starea generală de sănătate a pacientului, tratamentul adenomului de prostată poate include monitorizare activă, dacă pacientul nu prezintă semne și simptome severe, medicație pentru ameliorarea manifestărilor clinice, proceduri nechirurgicale, precum procedura Rezum, proceduri de radiologie intervențională, ca embolizarea adenomului de prostată, rezecție endoscopică a prostatei sau intervenție chirurgicală de prostatectomie, pentru cazurile severe. 

Terapia cu vapori de apă Rezum este o metodă modernă de tratament pentru adenomul de prostată, care permite distrugerea țesutului prostatic crescut în exces, cu ajutorul vaporilor de apă, având marele avantaj că nu afectează potența și continența urinară. Pentru efectuarea procedurii, nu este nevoie de incizii, iar tratamentul se poate realiza într-o singură ședință sau în mai multe, în funcție de caz. 

Embolizarea adenomului de prostată este o procedură minim invazivă, efectuată sub control radiologic și implică introducerea unui tub subțire și flexibil în vasele care alimentează prostata cu sânge. Prin intermediul tubului respectiv, medicul injectează niște particule speciale cu rol în blocarea fluxului de sânge spre prostată. În acest mod, prostata își va reduce în timp dimensiunile, iar simptomele se vor ameliora.

De asemenea, ablația adenomului de prostată urmărește distrugerea țesutului prostatic în exces și ameliorarea manifestărilor clinice. În funcție de indicația stabilită, ablația adenomului de prostată poate fi realizată prin mai multe metode, respectiv ablație termică, cu laser, cu jet de apă sau vapori de apă.

Atunci când pacienții se confruntă cu o prostată crescută mult în dimensiuni și cu simptome moderate până la severe, medicul poate recomanda ca metodă de tratament rezecția endoscopică a prostatei prin procedura TURP. O astfel de tehnică permite rezecția transuretrală a prostatei cu ajutorul unui rezectoscop, un instrument special cu care medicul îndepărtează țesutul prostatic care împiedică urinarea normală. Este o intervenție minim invazivă, cu multiple avantaje pentru pacient.

Prostatectomia este o intervenție chirurgicală indicată în cazurile severe de prostată mărită. În cadrul operației, medicul îndepărtează parțial sau în totalitate prostata. În funcție de caz, intervenția de prostatectomie poate fi realizată clasic, trasuretral, prin chirurgie laparoscopică sau chirurgie robotică urologică, în cele mai multe cazuri cu prezervarea potenței și a continenței urinare.

Pentru obținerea celor mai bune rezultate, este important ca pacienții să se adreseze unor centre medicale moderne, dotate cu echipamente performante și cu medici experimentați. La SANADOR, pacienții au acces la consulturi de urologie, la analize și investigații avansate, pentru diagnosticul corect al adenomului de prostată și indicarea tratamentului corespunzător. 

Atunci când există indicație pentru tratament chirurgical, la Spitalul Clinic SANADOR pacienții beneficiază de toate tipurile de tratament pentru adenomul de prostată, în funcție de recomandare. Intervențiile chirurgicale sunt efectuate în condiții de maximă siguranță, într-un bloc operator foarte bine dotat, cu sprijinul specialiștilor din Secția de Anestezie și Terapie Intensivă de categoria I. Operațiile de chirurgie robotică urologică sunt efectuate la Spitalul Clinic SANADOR, cu ajutorul unuia dintre cei mai performanți roboți chirurgicali, da Vinci Xi, cu multiple avantaje pentru pacienți: incizii de mici dimensiuni, risc de complicații redus, recuperare rapidă și spitalizare de scurtă durată.