Preţul practicat de dezvoltatorii imobiliari la vânzarea locuinţelor a rămas şi în acest an peste 1.000 de euro/mp, în ciuda perioadei de criză pe care o traversăm, motiv pentru care accesul tinerilor, care au un salariu mediu pe economie, rămâne în continuare restricţionat pentru această categorie rezidenţială. Capital.ro vă prezintă variante alternative, care exclud dezvoltatorii, şi riscurile pe care le implică acestea, prin care o familie cu venituri medii de 650 de euro poate avea acces la o locuinţă nouă.

Construcţia unei locuinţe în regie proprie, în suprafaţă de 120 mp, de tip parter plus mansardă, este de 48.000 de euro, în cazul în care se apelează la o firmă de construcţii, care acum practică un tarif mediu de 400 de euro/mp construit.

„Construcţia unei locuinţe în regie proprie e mai ieftină acum cu circa 30% faţă de anul trecut, datorită costului redus cu manopera şi cu materialele de construcţii. Problema este că banca nu îţi poate elibera banii decât în tranşe pe măsura evoluţiei lucrărilor“, a declarat pentru capital.ro Ion Radu Zilişteanu, directorul general al grupului de firme Intermedias.

Astfel, persoanele care vor să apeleze la această variantă trebuie să găsească o firmă de construcţii dispusă să suporte costurile până la obţinerea banilor de la bancă.

Apelând la un credit ipotecar prin programul „Prima Casă“, la suma de 48.000 euro, rata lunară pe o perioadă de 30 de ani este de 240 de euro. La accesarea unui credit prin „Prima Casă“ se percepe un avans de 5%, care la suma de 48.000 de euro ajunge la 2.400 de euro.

Apelează la subvenţia de la stat

La calculul de mai sus se poate obţine o reducere de 14.400 de euro dacă apelaţi la Programul Naţional de Sprijinire a Construirii de Locuinţe Proprietate Personală demarat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (MDRL). Prin acest program, statul oferă subvenţii de 30% din valoarea casei construite prin intermediul unei firme specializate, dar nu mai mult de 15.000 de euro, pentru persoanele cu vârsta de până în 35 de ani.

„Pentru anul acesta am avut un buget de 10 mil. lei (2,36 mil. euro) pe care l-am epuizat, motiv pentru care acum trei săptămâni am suplimentat suma cu încă 5 mil. lei (1,19 mil. euro). Dacă o să avem mai multe cereri o să suplimentăm şi aceşti banii, fie de la alte programe ale ministerului, fie cerem de la Ministerul de Finanţe“, a explicat Ioan Andreica, secretar de stat în cadrul MDRL.

Potrivit acestuia, persoanele care vor să beneficieze de subvenţie trebuie să depună o cerere la primăria de care aparţin în termen de şase zile de la finalizarea locuinţei, după care în maxim o lună se primesc banii.

„Nu există o suprafaţă limită pentru locuinţă, însă e limitată subvenţia la 15.000 de euro. La o casă de 30-50.000 de euro, subvenţia acoperă un procent important din costul locuinţei“, a menţionat Andreica.

Varianta ANL exclude profitul dezvoltatorului

Preţurile de vânzare al locuinţelor construite prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL) exclud profitul dezvoltatorului, care este de 25-30% în cazul ansamblurilor rezidenţiale construite în ultimii doi ani.

La nivelul Bucureştiului, ANL are scoase la vânzare, prin intermediul programului de locuinţe prin credit ipotecar, apartamente în cadrul ansamblului Henri Coandă, din Voluntari, a căror preţ variază între 35.000 euro şi 59.000 de euro.

La această variantă se poate obţine şi subvenţia de 30% de la stat, în cazul persoanelor până în 35 de ani, şi se poate aplea la un credit prin „Prima Casă“.

Totodată, plenul Senatului a adoptat recent o propunere legislativă ce vizează vânzarea locuinţelor construite prin ANL la preţ de inventar, care reprezintă costul de construcţie, la care se adaugă costurile suportate de primării pentru asigurarea utilităţilor. Potrivit reprezentanţilor ANL, preţul de inventar al unei garsoniere construite în Bucureşti este de circa 20.000 de euro, iar în ţară variază între 14.000 şi 17.000 euro.

Construcţie prin asociere

Pentru persoanele cu spirit antreprenorial există şi varianta asocierii, care presupune formarea unei entităţi ce se constituie din mai multe persoane care pun la comun bunuri  precum terenuri, bani sau forţă de muncă şi care la final aduc un profit ce se distribuie fiecărei părţi implicate.

„O asemenea asociaţie poate construi locuinţe care ulterior să fie împărţite membrilor sau să se vândă şi sumele rezultate să se împartă. În această ecuaţie nu este nevoie să implici o bancă şi se plăteşte un singur impozit, respectiv 16%, spre deosebire de societăţile comerciale care plătesc impozit pe profit, pe dividende etc.“, susţine Gheorghe Piperea, managing partner al casei de avocatură Piperea&Asociaţii.

Te-ar putea interesa și: