Prin Biroul Auto Român, România are legături în domeniul asigurărilor cu aproape toate ţările din Europa şi, în orice caz, cu toate ţările unde românii călătoresc frecvent fie ca turişti, fie ca rezidenţi temporari.
Această apartenenţă ne conferă dreptul de a solicita şi obţine despăgubiri în cazul în care suntem implicaţi într-un eveniment în afara ţării.
Chiar şi aşa însă, procedura de despăgubire nu este chiar cea mai simplă din lume, iar situaţiile în care deţinerea unei poliţe RCA nu este suficientă sunt destul de multe, chiar şi atunci când este vorba despre un eveniment unde sunteţi în postura de păgubit.
Cea mai des întâlnită situaţie de acest tip este furtul automobilului, iar protecţia împotriva unui astfel de eveniment presupune în mod obligatoriu deţinerea unei poliţe CASCO cu acoperire în afara ţării.

Cum te protejezi de amenzi şi daune

Tot o poliţă CASCO ar fi extrem de utilă şi pentru cazul în care sunteţi lovit de un şofer care nu este asigurat RCA în niciuna dintre ţările cu care Biroul Auto Român are convenţii, şi nici nu deţine o asigurare de frontieră.  
Nu mai vorbim despre situaţiile în care dauna este provocată chiar din vina dumneavoastră sau de cazurile în care automobilul este afectat, de exemplu, de un incendiu.

Asigurarea Carte Verde, inclusă în orice poliţă RCA emisă de membrii Biroului Auto Român (BAAR), este necesară oricărei călătorii în afara ţării din cel puţin două motive. În primul rând, nedeţinerea acestei poliţe  poate atrage sancţiuni drastice chiar dacă nu sunteţi implicat într-un accident şi, în al doilea rând, deţinerea ei vă degrevează de responsabilităţile financiare faţă de terţi în cazul în care provocaţi un accident.
Cartea Verde funcţionează exact ca un RCA valabil doar în afara ţării. Asemeni RCA, Cartea Verde acoperă atât daunele materiale provocate terţilor, cât şi eventualele daune morale pentru vătămări corporale grave sau decese. Ţările unde  respectiva asigurare are valabilitate sunt cele care fac parte  din Sistemul Internaţional Carte Verde şi pot fi găsite pe portalul BAAR. Pentru ţările nemembre vă puteţi achiziţiona o asigurare de frontieră care are exact aceleaşi proprietăţi.

Cine te despăgubeşte în caz de accident şi de ce e nevoie de CASCO
În cazul în care ai fost implicat într-un accident pe teritoriul altei ţări şi poliţia constată că vinovat a fost un alt şofer, legislaţia europeană îţi dă posibilitatea de a solicita despăgubiri în baza asigurării RCA a respectivului şofer. Există trei situaţii diferite. Dacă ţara pe teritoriul căreia a fost produs accidentul este membră a Spaţiului Economic European, puteţi solicita ajutorul Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii din România. Dacă ţara respectivă nu face parte din SEE, dar este semnatară a Convenţiei Carte Verde, vă veţi adresa Biroului Naţional Carte Verde din ţara unde s-a petrecut accidentul. În cazul în care ţara respectivă nu este nici parte din SEE, nici nu are convenţie Carte Verde, atunci şoferul se va adresa direct asigurătorului care a emis poliţa RCA, iar în cazul în care aceasta nu există va merge la Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii din România. În practică, procedurile sunt destul de greoaie, motiv pentru care achiziţionarea unei poliţe CASCO valabile şi în afara ţării este o variantă de luat în calcul. Poliţa CASCO vă protejează chiar şi în cazul nu sunteţi victimă, ci autor al respectivului accident. Toate societăţile care vând CASCO în România oferă şi posibilitatea extinderii valabilităţii în afara graniţelor României. Unele dintre ele au această opţiune chiar în poliţa-standard, în timp ce altele cer plata unui „supliment“. 


Te-ar putea interesa și: