Cum explică Ministerul Transporturilor salariul uriaş al directorului CFR SA

Cum explică Ministerul Transporturilor salariul uriaş al directorului CFR SA
Publicat de CAPITAL la 2 iunie 2013, 11:58

Ministerul Transporturilor precizează că indemnizaţia de 14.750 de euro, anunţată zilele trecute de biroul de presă al Guvernului, respectiv de Ministerul Finanţelor Publice, încasată în primul trimestru al acestui an de directorul general al CFR SA, este salariul fostului manager privat al companiei, aprobat de Consiliul de Administraţie din perioada respectivă.

Conform unui comunicat remis de minister, remuneraţia actualului manager general al CFR SA, numit în luna aprilie 2013, conform prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, este de 8.900 de euro.

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat la vremea respectivă că demisia fostului management privat al CFR SA are la bază motive întemeiate, unul dintre acestea fiind aprobarea, în Consiliul de Administraţie, a indemnizaţiei managerului privat în cuantum de 14.570 euro, fără acordul ministerului. Trebuie menţionat însă că CFR SA este o companie deţinută integral de statul român şi se află în subordinea Ministerului Transporturilor. Membrii CA au fost selectaţi tot de Ministerul Transporturilor, iar reprezentanţii statului în AGA sunt tot angajaţi din sistemul public de stat.

Ministerul Finanţelor a făcut publică vineri o listă cu salariile managerilor din companiile de stat. Potrivit acesteia, managerii unui număr de patru companii de stat au câştigat, în primul trimestru al acestui an, peste 10.000 de euro, pe primul loc în top aflându-se şeful de la TAROM, cu o indemnizaţie medie lunară de 73.394 lei (16.622 euro, la un curs de 4,4154 lei/euro). Acesta este urmat de managerii de la CFR SA – 64.333 lei/lună în medie (14.570 euro), Poşta Română – 56.666 lei/lună (12.834 euro) şi Romatsa – 53.333 lei/lună (12.079 euro).

Guvernul a adoptat miercuri Ordonanţa de Urgenţă prin care se plafonează salariile conducerii companiilor de stat, care vor putea fi de cel mult şase ori mai mari faţă de venitul mediu brut dintr-o ramură.

Citeşte mai multe despre plafonarea salariilor nesimţite ale directorilor de stat. Vezi Lista cu salariile maxime pe care le pot câştiga managerii de la companiile de stat

Sursa: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.