Cum arată cel mai rezistent blindat al armatei SUA după explozia unei bombe improvizate
Ultimul vehicul din Irak a revenit în Statele Unite în această săptămână, fiind transportat pe o navă militară în portul Beaumont din Texas. Soldaţi şi civili au asistat la întoarcerea vehiculului blindat de tip MRAP – rezistent la mine şi protejat împotriva ambuscadelor – care marchează încheierea unui capitol important din Irak.
Vehiculul blindat, construit pentru a proteja şi a creşte rata de supravieţuire a echipajelor din interior, a devenit important în lupta împotriva dispozitivelor explozive improvizate (IED). Blindatele MRAP sunt utilizate pentru operaţiuni de patrulare, sprijin, evacuări medicale sau recunoaştere.
În ultimii cinci ani, atacurile cu IED în Afganistan au fost responsabile pentru cel puţin unul din fiecare două decese ale trupelor. Numai în ultimul an au fost găsite 16.500 de dispozitive explozive improvizate, în urma cărora 252 de persoane şi-au pierdut viaţa. Business Insider a publicat imagini cu daunele produse unui vehicul de tip MRAP de aceste bombe improvizate. Deşi blindatul de 30 de tone din imaginile de mai sus este distrus în mare parte, cei 10 soldaţi din interior au scăpat nevătămaţi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.