Cum a fost salvat un român de închisoare, după ce a fost prins cu o întreagă plantație de cannabis? A recunoscut în instanță

Un bărbat din Iași a fost salvat de închisoare, chiar dacă a fost prins recent cu o cultură foarte mare de cannabis în spatele casei. Procurorii l-au acuzat pe acesta de trafic de droguri, însă judecătorii au constatat că marfa îi fusese confiscată în ziua recoltei.

Astfel, inculpatul nu a avut timp să o vândă iar soția lui a declarat în instanță că este conștientă de venitul soțului și ar fi observat dacă existau surse suplimentare, conform informațiilor transmise de ziaruldeiasi.ro

Ce au găsit polițiștii în casa lui?

În cursul unei petreceri la care participase la Ciric la începutul anului 2019, bărbatul a cumpărat seminţe de cânepă indiană. Mai apoi, a cumpărat din Anglia fertilizatorii, lămpile şi ustensilele necesare cultivării, documentându-se pe internet cu privire la cerinţele specifice creşterii plantei, potrivit sursei menționate.

În spatele casei sale din Tomeşti, Dolniceanu a amenajat două solarii, în care a plantat cannabis. Pe 22 octombrie, Dolniceanu a strâns recolta. Totuși, în chiar aceeaşi zi a fost organizată şi percheziţia domiciliară, iar cele 2,8 kg de frunze, crenguţe şi inflorescenţe au fost confiscate.

În decembrie, Dolniceanu era deja trimis în judecată pentru trafic de droguri de risc, faptă pentru care pedeapsa prevăzută de lege este cuprinsă între 2 şi 7 ani de închisoare. Încadrarea juridică era susţinută şi de găsirea la domiciliul bărbatului a unui cântar electronic ce prezenta urme de cannabis, considerându-se astfel probată intenţia de comercializare a drogului.

Bărbatul a recunoscut în instanță că a cultivat cannabis

Mai apoi, bărbatul a recunoscut în instanță că a cultivat cannabis, dar a afirmat că a făcut-o doar pentru consum propriu, pentru a nu fi nevoit să cumpere drogul din altă parte. Soţia sa a spus că ştie că bărbatul fumează cannabis, dar s-a declarat convinsă că nu a făcut niciodată trafic de droguri. Nu avea cunoştinţă despre faptul că soţul plantase cânepa, întrucât nu urmărea ce face acesta în solarii.

De asemenea, magistrații Tribunalului au luat în calcul faptul că Dolniceanu se afla la prima încălcare a legii, ca şi cantitatea relativ redusă, de doar 5,28 grame, de inflorescenţe confiscate. Ei s-au raportat însă şi la faptul că Dolniceanu era tatăl unui copil minor, care ar fi putut consuma accidental cannabis. Așadar, bărbatul a fost condamnat la 1 an şi 4 luni de închisoare, cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. Sentinţa nu este încă definitivă, întrucât bărbatul a declarat apel. Totodată, acesta urmează să fie analizat la sfârșitul lunii noiembrie.

Sursa foto: Dreamstime