Creşterea PIB cu 8%, a producţiei industriale cu 10%, rezerve internaţionale de 2.130 miliarde de dolari. Evoluţia Chinei nu pare să cunoască obstacole. Şi totuşi…

Publicarea, luna trecută, a rezultatelor financiare la nouă luni a constituit pentru Occident un nou pretext de a-şi exprima, pe de o parte, admiraţia, pe de alta, teama în faţa economiei chineze. Pe bună dreptate, de altfel: cu excepţia exporturilor, care înregistrează o scădere de 21% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, toţi indicatorii sunt în creştere.

Cu toate acestea, imediat după anunţarea datelor de către Institutul de statistică de la Beijing, vicepreşedintele Xi Jinping a declarat că revenirea economiei nu are încă baze solide, motiv pentru care trebuie continuată aplicarea de măsuri de stimulare fiscală şi de relaxare a politicii monetare.

Făcea, astfel, referire la faptul că cifrele anunţate se datorează decisiv implementării programului guvernamental de relansare, care prevede injectarea în economie a nu mai puţin de 400 de miliarde de euro pe o perioadă de doi ani. Planul are în vedere investiţii masive în infrastructură, dar şi încurajarea consumului domestic şi reducerea la minimum a efectelor prăbuşirii exporturilor. Apoi, analiştii din toată lumea subliniază că situaţia Chinei nu poate fi comparată cu cea în care se găsesc statele occidentale. Pe de o parte, evident, este vorba de un stat care intra până de curând în categoria „în curs de dezvoltare“ şi care este firesc, deci, să cunoască un ritm de creştere mult mai alert decât cel al SUA sau al vechilor state membre ale UE.

Într-o ţară în care 130 de miliardari în dolari coabitează cu 60 de milioane de oameni al căror venit anual este de sub 125 de dolari – cifră conformă cu statisticile oficiale, adesea puse la îndoială de economiştii din Vest – , investiţiile masive în economie contrastează cu atenţia dată problemelor sociale. Este adevărat, anul acesta a fost pus în mişcare primul program naţional de sănătate convingător, în care vor fi vărsate 85 de miliarde de euro, pe o perioadă de trei ani. Însă, potrivit lui Qu Hongbin, analist în cadrul grupului bancar HSBC, pentru a produce cu adevărat schimbări în acest sector, guvernul ar trebui să aloce măcar dublul acestei sume.

Până la structurarea unui program coerent de ridicare a nivelului de trai, prioritatea Chinei va rămâne sectorul investiţiilor străine. În momentul de faţă, CIC, agenţia chineză de investiţii străine, dispune de nu mai puţin de 300 de miliarde de dolari pentru achiziţii în afara graniţelor. De altfel, în 2008, investiţiile străine ale Chinei s-au dublat faţă de anul anterior, ajungând la 50 de miliarde de dolari. Totuşi, spre comparaţie, Statele Unite au alocat aceluiaşi scop 318 miliarde de dolari. Potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă new-yorkeză Rhodium Group pentru revista Fortune, „creşterea investiţiilor străine reprezintă singura şansă a Chinei de a juca un rol cu adevărat important în economia globală. Companiile chineze nu ar trebui să fabrice adidaşi pentru Nike, jucării pentru Mattel şi piese auto pentru Magna. Ele trebuie să devină Nike, Mattel şi Magna“.

Primul client al lumii la materii prime

183-40895-1617_chopsticks_44.jpgCe aşteptări au statele occidentale din partea Chinei? Majoritatea se uită la urmaşii lui Mao ca la o instituţie de credit care să se dovedească îngăduitoare în viitorul apropiat; apoi, în următoarea perioadă, mai mult decât până acum, se vor lupta pentru a obţine o poziţie privilegiată de furnizor de bunuri pentru cea mai mare piaţă din lume.

Va mai trece, însă, o bună bucată de timp până când li se va împlini acest deziderat. De altfel, ce i se poate vinde Chinei în momentul de faţă? De la produse alimentare la textile şi chiar maşini, tot ce există pe pieţele occidentale a fost deja copiat fidel şi pus în vânzare la preţuri mult mai mici. Singurul segment care s-a dovedit atrăgător pentru Pekin este cel al materiilor prime, în care a făcut deja, de altfel, câteva achiziţii majore: în august 2005, China National Petroleum Corporation a plătit 4,2 miliarde de dolari pentru preluarea integrală a  companiei canadiene PetroKazakhstan (numele se datorează plasării celei mai mari părţi din rezervele petroliere ale grupului în fostul stat sovietic). Anul trecut, China Petrochemical Corporation, din care face parte cea mai mare rafinărie asiatică, Sinopec, a cumpărat cu două miliarde de dolari compania canadiană Tanganyica Oil. Tot în 2008, China a cumpărat terenuri bogate în minereuri direct de la guvernele mai multor state africane, în urma unor tranzacţii de ordinul sutelor de milioane de dolari. Iar la finalul lunii septembrie, Fondul suveran al Chinei şi-a adjudecat o participaţie de 11% din KazMunaiGaz Exploration Production, contra sumei de 949 de milioane de dolari.

România stă răbdătoare la coadă

În urmă cu mai puţin de două săptămâni, vicepreşedintele Chinei, Xi Jinping, a vizitat cinci state europene, printre care şi România, în cadrul unui turneu calificat de presa internaţională drept un semn clar de deschidere a gigantului asiatic către Europa Centrală şi de Sud-Est. Şi nu este primul astfel de indiciu din ultima perioadă, ţinând cont şi de împrumutul de un miliard de dolari acordat Republicii Moldova în luna august. În stilul lingvistic propriu, cel care din 2013 va fi, cel mai probabil, preşedintele Chinei declara la Bucureşti că „este dispus ca, pe baza principiilor respectului egalităţii, să privim în viitor, să continuăm aprofundarea relaţiilor tradiţionale cu România şi alte ţări din Europa Centrală şi de Est“. Cu alte cuvinte, au interpretat în cor analiştii, China a decis să aloce o felie tot mai mare din totalul investiţiilor străine statelor din această parte a lumii.

Potrivit unui raport al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, publicat la începutul acestui an, cea mai mare parte a investiţiilor chineze ia calea Asiei, aproape 60% din total fiind direcţionat numai către Hong Kong. Automat, celorlalte state le rămân „firimituri“. Totuşi, şi acest studiu evidenţiază tendinţa de apropiere de statele în tranziţie, iar principala destinaţie din afara Asiei este considerată, surprinzător, România. De ce surprinzător? Pe de o parte, pentru că schimburile comerciale dintre China şi Ungaria, de exemplu, sunt de două ori mai mari decât cele cu România. Apoi, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, China ocupă doar poziţia a 16-a în clasamentul investitorilor străini din România, cu un capital social subscris de 265 de milioane de euro, de 15 ori mai mic, deci, decât ocupanta primei poziţii, Olanda.

Că lucrurile se mişcă o demonstrează, între altele, şi lansarea la Râşnov, la finalul lunii septembrie, a fabricii Hoyo Agricultural Machinery Equipment. Urmare a unei investiţii de 50 de milioane de dolari, aceasta este prima subsidiară în afara ţării de origine. În rest, cele mai mari investiţii chineze din România aparţin grupului F&J, cu activităţi în industria lemnului, tutunului, construcţiilor şi comerţului (este, între altele, creatorul brandului de electrocasnice Vortex), companiei de telecomunicaţii ZTE şi producătorului de laptopuri Lenovo, toate lansate însă până în 2005.

183-40896-capital_16.jpg

Te-ar putea interesa și: