Sorin Mîndruţescu, noul director general al Oracle România, trebuie să împace armonizarea proceselor interne din companie cu efortul de implicare în proiecte mari, care să aducă venituri consistente.

Să ajungi, în România, managerul unei companii precum Oracle, lider detaşat pe piaţa soluţiilor de administrare de baze de date – cu o cotă de peste 70% – şi unul dintre cei mai importanţi furnizori de aplicaţii de „business inteligence“ e o poziţie de invidiat, fără îndoială. În plus, pare simplu să conduci o companie care se descurcă de minune şi anunţă an de an creşteri peste creşterea pieţei de IT&C, care nu e nici ea neglijabilă. La urma urmei, singura ta grijă poate a fi aceea de a nu face un pas greşit.

Dar când, la numai 38 de ani, urmează să preiei fotoliul pe care l-a ocupat timp de 14 ani Ştefan Cojanu, un nume care s-a confundat, practic, cu Oracle România, lucrurile nu mai par atât de simple pentru Sorin Mîndruţescu, noul director general al companiei. „Ceea ce s-a făcut aici nu a fost doar muncă de pionierat, ci reprezintă un adevărat succes story, atât din punct de vedere comercial, cât şi al ridicării centrelor de cercetare şi dezvoltare“, spune Mîndruţescu, conştient de moştenirea pe care a primit-o. „De altfel, de aceea avem oameni de aici care au plecat în alte centre Oracle, India de pildă, pentru a face transfer de cunoştinţe acolo“.

De succesul noului manager depind 1.200 de oameni, care asigură activităţi de la back-office şi centru de operaţiuni financiare globale, unde lucrează 250 de oameni, la suport tehnic global – alţi 250 de oameni – şi până la centrul de reînnoire a contractelor de suport, cu peste 150 de angajaţi sau, în fine, cei circa 140 de oameni care asigură managementul sau activităţile destinate pieţei româneşti.

„Nu ştim unde ne vom opri, din punctul de vedere al dezvoltării companiei în România“, spune Mîndruţescu. În mod sigur, vom mai angaja oameni“.

Soluţie pentru criza de resurse umane

Ultimul centru deschis de companie, cel de consultanţă de vânzări, (presales) are două divizii, una de aplicaţii, deschisă anul trecut, şi alta de tehnologie, inaugurată chiar la începutul acestui an. Oamenii de aici lucrează deocamdată pentru Europa de Vest, dar, pe viitor, îşi vor extinde suportul pentru toată regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa).

Planurile Oracle pentru România sunt ambiţioase, numai că, aşa cum întreaga industrie IT&C a început să o simtă pe propria piele, criza de resurse umane loveşte şi aici. „Noi avem avantajul că am simţit acest lucru din timp şi am investit în educaţie. În fiecare an, 250.000 de elevi şi studenţi sunt implicaţi în programele noastre educaţionale“, explică Mîndruţescu. În urma unui parteneriat încheiat cu compania, autorităţile au decis ca la clasele a XXII-a din liceele de matematică-informatică cursurile de baze de date Oracle să fie cuprinse în programa şcolară naţională – un modul ca materie obligatorie, un alt modul opţional.

Dar nu criza de personal, crede Mîndruţescu, va fi marea provocare, nici pentru mandatul său şi nici chiar pentru industria IT. Deşi va continua pe fundamentul creat de predecesorul său, el spune că provocările pe care le are acum în faţă compania sunt diferite de cele pe care le-a depăşit Ştefan Cojanu. „Cel mai important lucru este cum ne vom adresa noi sectorului public, acolo vor fi proiecte importante care trebuie demarate. Cu toţii ştim că există o problemă în acest sector, în modul cum tratează, sau ar trebui să trateze mai bine zis, marile proiecte. Aceasta e o problemă pe care eu o am, dar domnul Cojanu nu a avut-o“.

Fost bancher – ba chiar director de bancă la numai 28 de ani –, actualul manager al Oracle România se aşteaptă însă şi ca o bună parte din veniturile companiei să provină din zona financiar-bancară, mai ales din asigurări. „Cred că acest sector se află în situaţia în care erau băncile cu cinci – şapte ani în urmă, când a început extinderea în teritoriu, şi acest lucru probabil că se reflectă şi în infrastructura lor informatică“.

Obiectiv: creşterea companiei peste creşterea pieţei

Ca filosofie, Mîndruţescu, care se declară adept al şcolii britanice de management, pe care o consideră cea mai potrivită pentru România, spune că va impune echipa, colectivul de oameni, comunicarea şi conlucrarea. „Dar nu îmi place când cineva se ascunde după cireş, aşa că sunt adept al responsabilităţilor bine definite în cadrul echipei“.

Una peste alta, se poate considera extrem de norocos în noua postură. Spre deosebire de alţi manageri, nu are fixate în contract termene şi obiective, dincolo de regula de aur – creşterea companiei întotdeauna peste creşterea pieţei.

«Oracle România a crescut ca voinicul din poveste, acum trebuie să trecem la lucruri de fineţe, să armonizăm structurile şi procesele interne.»

Curriculum Vitae

BANCHER Între 1994-2001, a ocupat diverse poziţii de conducere în sistemul bancar românesc. O bună parte din activitate şi-a desfăşurat-o la Creditanstaldt, devenită ulterior Bank Austria Creditanstaldt şi mai apoi HVB.

SCHIMBARE Activitatea sa l-a recomandat pentru a ocupa, între 2001 şi 2004, poziţia de director de vânzări pentru servicii financiare în cadrul Oracle România.

PROMOVAT Pe plan internaţional, în perioada 2004-2008, a ocupat funcţia de Regional Applications Sales Director pentru Europa Centrală şi de Est la Oracle.

TOP Din februarie 2008, a fost numit director general al Oracle România, funcţie pe care a preluat-o de la Ştefan Cojanu.

STUDII A absolvit Facultatea de Finanţe-Bănci din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti în 1994. În 2004, a obţinut un MBA de la International Management School of Edinburgh. Doi ani mai târziu, absolvă ENPC School of International Management din Paris. Este căsătorit şi are doi copii.