Premierul desemnat, Lucian Croitoru, respins ieri de Parlament, a declarat la televiziunea Money Channel că i-ar fi plăcut să aibă un guvern de experţi, dar că a optat pentru un guvern politic.

„Aş fi vrut oameni profesionişti care sunt în jurul domnului Geoană, în jurul lui Antonescu, lui Băsescu. Am şi cooperat cu aceşti oameni. Sunt şi experţii de la BNR… Nu s-au regăsit în Guvern pentru că am spus de la început că trebuie să fie oameni politici. Ar fi trebuit să fie un Guvern pur politic”, a explicat Croitoru.

Croitoru susţine că a fost înţeles greşit de presă când s-a spus că ar prefera un guvern de tehnocraţi.

„Procesul de negociere este foarte dificil. Eşti nevoit să fii suficient de tare să spui ‘nu’ la un nume, dar şi flexibil să spui ‘da’ la un alt nume”, a mai precizat fostul premier desemnat.