După ce marţi, într-o sesiune extraordinară maraton, Parlamentul a revocat din funcţii, pe rând, preşedintele Senatului, Avocatul Poporului şi preşedintele Camerei Deputaţilor, joi, în şedinţă comună, Senatul şi Camera au demarat procedurile de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, cu termen de votare vineri, la ora 17:00.
Cum au reacţionat investitorii la aceste tensiuni? Cu toată rezistenţa BNR, cursul euro a sărit brusc pe piaţa valutară şi a atins maxime istorice şi miercuri, şi joi, de 4,4715 lei, respectiv de 4,4796 lei. Joi seara, pe piaţa interbancară, leul a continuat să fie afectat, cursul euro urcând la un maxim absolut, de 4,4937 lei. Pe bursă, indicii principali au pierdut în două zile 3%-4%, pe rulaje infime. Cea mai mare teamă a investitorilor este ca România să urmeze scenariul Ungariei, adică să rupă acordul cu FMI, iar din această cauză leul să sufere deprecieri consistente. După ce guvernul Orban a rupt în 2010 acordul cu FMI, forintul s-a depreciat cu 18%. În condiţiile în care economia românească este extrem de sensibilă la nivelul ­cursului de schimb, fiind legată puternic de euro, ar fi aproape imposibil de suportat o depreciere cu 18% a leului.
Unde se poate duce cursul
„Actuala criză politică nu are un impact major în pieţe. Ne amăgim crezând că marii investitori din Londra şi New York sunt cu ochii pe noi. Cred că de ceva timp ei au tras concluzia că întreaga noastră clasă politică e incompetentă şi coruptă. De aia nu suntem băgaţi în seamă de marile firme internaţionale, de aia nu suntem pe harta pieţelor financiare”, spune Matei Păun, managing partner la banca de investiţii BAC Investment.
Totuşi, unii dealerii se aşteaptă ca leul să fie afectat la fel cum a fost după demiterea guvernului Ungureanu. Atunci, cursul a urcat cu circa 10 bani, de la 4,37 lei până la 4,47 lei. Acum, dealerii se aşteaptă să vedem cursul euro urcând cu circa 1.000 de puncte de bază (10 bani, n.r.), până în jurul a 4,55-4,57 lei. Şi asta în condiţiile în care ar fi ţinut discret de BNR.
Următoarea vizită a delegaţiei FMI e programată pe 24 iulie, iar ministrul finanţelor, Florin Georgescu, spune că au fost îndeplinite criteriile din acord privind deficitul bugetar la şase luni. El a mai declarat că ultimele date statistice dau speranţe că economia se mişcă în parametri preconizaţi şi că ne vom încadra în ţinta de deficit bugetar asumată pentru 2012. Pe de altă parte, Consiliul Fiscal a avertizat că încă din mai a fost depăşită ţinta de deficit bugetar la şase luni, fiind necesare măsuri de corecţie în a doua parte a anului. În plus, analiştii Erste au arătat că văd riscuri la adresa României, unele fiind induse de întârzierea vânzării unor pachete de acţiuni la firmele de stat.