Boloș anunță creșterea valorii tichtelor de vacanță

În cadrul măsurilor fiscale la care lucrează Guvernul în acest zile se află și creșterea valorii voucherelor de vacanță. Potrivit ministrului de Finanțe, valoarea voucherelor de vacanță va crește la 1.600 de lei pentru că acestea vor fi taxate.

Marcel Boloş a fost întrebat de jurnalişti, marţi, de ce valoarea voucherelor de vacanţă creşte la 1600 de lei.

“Pentru ca să menţinem valoarea, fiindcă ele vor fi incluse în baza de impozitare a CASS-ului, deci se va plăti contribuţia la asigurările sociale de sănătate şi să avem aceiaşi bani pentru cei care urmează să primească, să nu fie afectaţi, pe de o parte, pe altă parte există şi pragul de venit de 8.000 de lei net pentru a proteja pe cei care sunt cu venituri mici şi a avea o anumită chibzuinţă în folosirea banilor pentru voucherele de vacanţă”, a explicat ministrul Finanţelor.

Întrebat de când vor fi eliminate facilităţile fiscale, Marcel Boloş a răspuns că este un termen care se va stabili în coaliţia de guvernare. El va depinde mult de felul în care evoluează deficitul bugetar pentru că trei luni. Pentru că prin măsurile luate s-a reuşit să fie menţinut la un nivel stabil. Boloș a mai spus că este nevoie de o politică prudentă de deficit bugetar în această perioadă de timp.

Septembrie, lună de referință

Întrebat când vor fi stabilite măsurile fiscal-bugetare, ministrul a spus:

”Pentru ca să fie asumată răspunderea pe pachetul de măsuri fiscal-bugetar, aşa cum a anunţat domnul prim-ministru, luna septembrie este luna de referinţă. Și cât de curând posibil coaliţia de guvernare va anunţa data la care se va asuma răspunderea guvernului pe pachetul de măsuri”, a mai afirmat ministrul Finanţelor.

Șeful de la Finanțe și-a manifestat încrederea că cifrele date de Guvern se vor corela cu cerințele Comisiei Europene.

“Suntem în perioada în care, împreună cu serviciile Comisiei, ne corelăm cu impactul bugetar asupra măsurilor pentru că aici a fost discuţia cu reprezentanţii Comisiei Europene şi sper să închidem aceste discuţii tehnice cât de curând posibil pentru a avea aceleaşi cifre, să nu avem impact bugetar diferit faţă de Comisia Europeană”, a declarat Boloş.

Boloș a mai fost întrebat cât este gaura din buget în prezent, acesta precizând că la finalul lunii august era de 2,66% din PIB, respectiv 43 de miliarde de lei.

Luni seară, ministrul afirma la Digi24 că o suprataxă pe profitul excepțional al băncilor și o taxare a multinaționalelor, sunt câteva dintre măsurile luate în calcul pentru reducerea deficitului bugetar.