Crește valoarea tichetelor de masă! Senatul a votat

Crește valoarea tichetelor de masă! Senatul a votat
Publicat de Ancuța Paraschivoiu la 26 septembrie 2019, 09:30

Crește valoarea tichetelor de masă. Este o veste imensă pentru angajații care primesc bonuri de masă. Senatul a adoptat, astăzi, proiectul care prevede majorarea acestora.

Astfel, valoarea unui tichet de masă va crește de la 15,18 lei la 20 de lei.

„Valoarea actuală a unui tichet de masă de 15,18 lei (înainte de impozitare) nu este suficientă pentru a cumpăra o masă de prânz, în condițiile în care valoarea medie a unei mese de prânz este de 21,40 de lei”, spun inițiatorii proiectului.

Mai mult, aceștia afirmă că suntem țara cu cele mai mici valori când vine vorba de tichetele de masă. În Europa, valorile tichetelor de masă sunt între 6 și 11 euro.

În ciuda acestei creșteri, angajatorii au dreptul de a da angajaților tichete ce valorează mai puțin de 20 de lei, aceasta fiind valoarea maximă.

Tichetele de masă se acordă angajaților pentru a le asigura o masă. Cu acestea, angajații își pot cumpăra alimente sau își pot achita masa la locul de muncă.

Pentru a intra în vigoare noua valoare, proiectul trebuie să fie adoptat și de Camera Deputaților. Ulterior, acesta trebuie promulgat de către președinte și publicat în Monitorul Oficial.

Informații articol
Despre autor
Ancuța Paraschivoiu

Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.