Pensiile vor crește pentru 1,5 milioane de pensionari! Anunțul momentului în plină criză financiară

Mai precis, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat sâmbătă, 10 septembrie, că salariul minim va crește din nou anul viitor. La rândul lor, pensiile vor fi majorate pentru prima dată de la izbucnirea crizei financiare, în urmă cu peste un deceniu.

„După mulţi ani, pensiile vor creşte pentru 1,5 milioane de pensionari”, a declarat Mitsotakis în timpul discursului său anual de politică economică din oraşul nordic Salonic, conform reuters.com

De asemenea, majorarea pensiilor va canculată în funcţie de creşterea PIB-ului şi de inflaţie. Salariul minim, pe care, guvernul l-a majorat la 713 euro la începutul acestui an, va creşte din nou în luna mai, a adăugat el, fără a oferi o nouă cifră.

21 de măsuri pentru a veni în ajutorul familiilor

În discursul său anual de politică economică susţinut la cea de-a 86-a ediţie a Târgului Internaţional de la Salonic (TIF), cel mai mare eveniment de acest gen din Grecia, Kyriakos Mitsotakis a promis că va acorda 250 de euro în decembrie celor 2,3 milioane de compatrioţi săi aflaţi într-o situaţie precară şi că va creşte alocaţia de locuinţă pentru studenţi de la 1.000 la 1.500 euro.

Acesta a mai promis că va majora subvenţia pentru combustibil pentru încălzire la 300 de milioane de euro, prin lărgirea criteriilor de obţinere a acesteia cu scopul să beneficieze 1,3 milioane de gospodării suplimentare, precum şi crearea unui dispozitiv special de reducere a costului uleiului de încălzire. O subvenţie de urgenţă de aproximativ 140 de milioane de euro va fi plătită şi fermierilor.

„Luăm o serie de măsuri permanente, care vor intra în vigoare în ianuarie. În acest fel, este introdusă o plasă de siguranţă pentru societate şi se pun bazele unui viitor mai bun”, a spus şeful guvernului de la Atena.

Aproximativ opt miliarde de euro ar urma deja să fie cheltuite pentru reducerea facturilor la electricitate de anul trecut în Grecia.

Kyriakos Mitsotakis a mai promis o creştere a pensiilor şi a salariului minim, precum şi reducerea TVA-ului în anumite sectoare, ceea ce aduce costul total al acestui nou pachet de ajutoare la 5,5 miliarde de euro.

Creşterile de preţ legate de energie au provocat cea mai mare inflaţie în Grecia din ultimele trei decenii. Acesta a rămas în două cifre pentru a cincea lună consecutiv, situându-se la 11,4% în august faţă de 11,6% în iulie, conform informațiilor transmise de Autoritatea elenă de statistică (ELSTAT).