Cozmin Gușă, consultant politic, a făcut o serie de remarci negative la adresa Rovanei Plumb. Acesta a precizat că acest eveniment neferict, precum și întânirea eșuată dintre Dăncilă și Mike Pence vor afecta candidatura PSD la prezidențiale.

În plus, Gușă a mai menționat că dacă Dăncilă vrea să aibe vreo șansă la prezidențiale, ar trebui să-și concedieze rapid toți consilierii, atât cei oficiali, cât și cei informali.

Joi, Comisia Juridică a Parlamentului European (JURI) a respins candidatura Rovanei Plumb.

Mai mult, consultantul politic, Cozmin Gusă, a mai spus că respingerea lui Plumb este una „previzibilă“.

„Asta ne arată că furcile caudine pot fi trecute, dar nu de către oricine. Mai ales nu de cineva cu probleme atât de evidente și cu susținere slabă. Totuși, au mai existat candidați la funcții înalte în Comisia Europeană cu probleme de integritate. Cel mai celebru caz a fost chiar Jean-Claude Juncker, fostul premier al Luxemburgului, care a ajuns, cu o susținere beton din partea tuturor statelor, nu doar comisiar european, ci și președinte al Comisiei. La noi a fost și candidatura șchioapă și nici susținerea nu a fost pe măsură”, a declarat Cozmin Gușă într-o intervenție telefonică la Realitatea TV.

Respingerea Rovanei Plumb și eșecul vizitei din SUA vor avea un impact negativ asupra candidaturii lui Dăncilă. În plus, aceste evenimente s-ar putea deconta și la votul de la moțiunea de cenzură, a observat Gusă.

„Treburile se complică foarte tare pentru guvernare, pentru Viorica Dăncilă în special. I-aș da un sfat de la distanță doamnei Dăncilă: Dacă vrea să nu i se prăbușească toată campania electorală – e previzibil să se întâmple asta -, să își concedieze de îndată toți consilierii pe care îi are, atât cei formali cât și cei informali, pentru că în mod evident au băgat-o în gard. La această mare problemă, apropo de Rovana Plumb și susținerea ei, se adaugă această vizită în SUA total nepregătită, total încropită”, a explicat consultantul politic.

Se pare că, situația candidaturii PSD la prezidențiale se va complica și mai mult, iar Dan Barna a precizat că beneficiarul acestei prăbușiri va fi „candidatul rezerviștilor din servicii“.

„Consecințele sunt de două feluri. Primele legate de România și de faptul că totuși ne facem de râs, nu reușim să negociem o susținere pentru propunerea românească, deși au fost situații cu probleme mai mari decât Rovana Plumb. Al doilea lucru: s-a creat o furtună perfectă împotriva candidaturii lui Dăncilă, prin cele două evenimente, de care, atenție, este responsabilă. Și candidatura lui Plumb și-a asumat-o, iar treaba mai mult decât semi-ratată din SUA, decizie pe care și-a asumat-o, sau i-au recomandat-o consilierii oficiali și neoficiali. Dacă dorește să rămână în această campanie, să nu se prăbușească de tot, Viorica Dăncilă trebuie să schimbe de urgență consilierii oficiali și neoficiali.

De la începutul campaniei, aveam informații că unii din jurul lui Dăncilă sunt puși acolo cu scopul de a-i distruge campania, care începuse destul de bine, în baza unor relații subterane care se vor reporta în folosul candidatului USR Dan Barna, pe care rezerviștii din serviciile secrete îl vor în turul doi alături de Klaus Iohannis, în speranța lor că-l vor prezenta ca anti-sistem, care să adune în turul doi toate voturile anti-sistem,venite de la Mircea Diaconu, Cumpănașu, sau de la pesediștii supărați pe înjurăturile lui Klaus Iohannis la adresa lor, la fiecare ieșire publică.

Dacă acest eveniment al respingerii candidaturii Rovanei Plumb se cumulează cu non-evenimentul lipsei întâlnirii Dăncilă-Pence, candidatura PSD coboară cu 5 etaje și va induce o criză care se poate deconta chiar săptămâna viitoare sau când se va vota moțiunea de cenzură”, a mai spus Cozmin Gușă.

Te-ar putea interesa și: