Programul Rabla va rămâne „cu maşini pe stoc” deşi persoanele juridice vor epuiza cele 10.000 de unităţi rezervate în a treia etapă, a declarat Constantin Stroe, membru în consiliul director al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) din România.

„Ţinând cont de semnalele date în primele două etape, nici de această data nu cred că va fi atins volumul total disponibil”, a declarat, pentru capital.ro, Constantin Stroe.

Persoanele juridice, „coloana vertebrală” a acestei etape

Reprezentantul APIA a explicat că „surplusul va apărea la categoria autovehiculelor destinate persoanelor fizice, care nu se vor înghesui să-şi schimbe maşinile vechi”.

În schimb, Stroe apreciază că volumul de 10.000 de unităţi destinate persoanelor juridice for fi consumate integral, în urma deciziei Ministerului Mediului de a le permite acestora participarea la program, precum şi introducerea posibilităţii de acoperire a costurilor prin leasing, alături de celelalte „noutăţi” implementate în această ultimă etapă a anului 2009.

„Cred că măsura suplimentării programului cu privire la includerea persoanelor juridice va duce la un plus de rezultate comparativ cu etapele anterioare, la nivelul pieţei în general”, a mai spus Stroe.

Dacia va epuiza cota alocată

Pe de altă parte, în privinţa rezultatelor aşteptate din partea Dacia în această etapă a programului „Rabla”, Constantin Stroe, vicepreşedinte al companiei, a precizat că la fel ca în etapele anterioare, marca autohtonă îşi va atinge cota desemnată şi va comercializa cel puţin 6.000 de maşini.

Potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Dacia a primit o cotă de 3.350 de unităţi în etapa trei, însă va putea cere o suplimentare a numărului de maşini în cazul epuizării cotei alocate. Totuşi, reprezentanţii AFM au explicat pentru capital.ro că suplimentarea cotelor se va face în limita fondului de 108.410.200 lei şi a numărului de unităţi disponibile rămase ne comercializate de către alţi dealeri.

Ultima etapă din acest an a programului „Rabla” a demarat în data de 1 septembrie şi a adus cu sine o serie de modificări, care permit achiziţionarea prin acest program a autoutilitarelor mici, posibilitatea de acoperire a costurilor prin leasing, posibilitatea achiziţionării mai multor maşini de către aceeaşi persoană şi mai ales, posibilitatea ca firmele săşi schimbe maşinile vechi prin intermediul „Rablei”.

Report din primele două etape

În această a treia etapă sunt disponibile circa 38.500 de maşini, dintre care 10.000 sunt destinate persoanelor juridice.

Etapa a doua a programului „Rabla”, care s-a desfăşurat între 1 iunie şi 31 august, a pus la dispoziţie 27.936 de maşini, suma totală alocată de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) în această a doua etapă fiind de 106.156.800 de lei.

Numărul maşinilor disponibile în cea de-a doua fază a fost de 20.000, cel programat iniţial, completat cu 7.936 care nu au putut fi vândute în prima fază.

Din aceste 27.936 de maşini, conform celor mai recente statistici ale Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), instituţia responsabilă de finanţarea programului, s-au vândut 9.694 de maşini. Numărul însă nu este definitiv, etapa a doua încheindu-se, conform legii, luni.

Pentru ultima etapă de desfăşurare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional au fost validaţi 128 de producători, importatori de autoturisme şi distribuitori autorizaţi ai acestora. Au rămas în Program numai producătorii, importatorii de autoturisme şi reprezentanţii autorizaţi ai acestora, care au utilizat cel puţin 80% din suma contractată anterior.