„Coşmarul” lui Orbán ar putea deveni realitate
Liderii Comisiei Europene au anunţat delegaţia Ungariei că planurile elaborate de autorităţile ungare pentru accesarea fondurilor UE de redresare sunt atât de proaste, încât nu vor fi susţinute sub forma actuală. În ce poziție este Viktor Orbán?
Premierul Viktor Orbán s-a ridicat jignit de la dineul de lucru care a avut loc la Bruxelles, pe 23 aprilie. Motivul supărării a fost că i s-a întâmpat rar să nu poată obţine concesii de la liderii UE, aşa cum s-a întâmplat acum, arată Nepszava.
Liderii Comisiei Europene au anunţat delegaţia Ungariei că planurile elaborate de autorităţile ungare pentru accesarea fondurilor UE de redresare sunt atât de proaste, încât nu vor fi susţinute sub actuala formă. Dacă Guvernul Ungariei îşi va menţine poziţia, atunci planul naţional de redresare va ajunge în faţa Consiliului Miniştrilor de Finanţe ai UE cu un aviz negativ.
Potrivit informaţiilor cotidianului Népszava, la dineul de lucru au participat şase persoane: Preşedintele CE, Ursula von der Leyen, coordonatorul grupului de lucru al Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, Céline Gauer, şi şeful de cabinet Björn Seibert, iar din partea Ungariei, premierul Viktor Orbán, ministrul cancelariei, Gergely Gulyás, şi secretarul de stat responsabil de relaţiile cu UE, János Orbán Bóka.
Potrivit sursei noastre, Céline Gauer a dat de înţeles foarte clar că nu vor fi daţi bani pentru universităţile „externalizate” ca fundaţii. Totodată, Ursula von der Leyen a precizat că, de data aceasta, este exclusă o înţelegere politică. A doua zi, pe 24 aprilie, ministrul Gergely Gulyás a anunţat public că Ungaria „nu va cere împrumuturi” din fondul de redresare, ci va apela numai la sprijinul nerambursabil, iar programul de modernizare a învăţământului superior va fi derulat cu bani proveniţi din bugetul statului. Încă din luna decembrie, Comisia Europeană a semnalat faptul că nu există garanţii că universităţile externalizate vor utiliza în mod transparent fondurile care le vor fi alocate.
„De atunci, ne întâlnim săptămânal cu negociatorii Ungariei şi de fiecare dată le-am spus acest lucru, dar aceştia pur şi simplu nu s-au ocupat de această chestiune” – a afirmat sursa noastră, care a adăugat că au fost contactate şi autorităţile ungare care răspund de achiziţiile publice, dar nici acestea nu au dat un răspuns satisfăcător.
Ce anunța Guvernul ungar
Cu toate că Guvernul ungar a anunţat iniţial că Ungaria va fi printre primele ţări care va înainta proiectul planului de redresare, la Bruxelles se consideră că Ungaria va fi printre ultimele. Astfel, „coşmarul lui Viktor Orbán” ar putea deveni realitate, Ungaria va rămâne în urmă, iar Consiliul Miniştrilor de Finanţe va trebui să decidă separat asupra planului Ungariei.
De altfel, Comisia Europeană se aşteaptă ca, până la începutul lunii iunie, toate planurile naţionale de redresare să fie depuse la Bruxelles. Până acum, 14 din cele 27 de state membre au înaintat Executivului de la Bruxelles planurile lor finale, iar Comisia Europeană are la dispoziţie două luni pentru evaluarea acestora – a reieşit din audierea comisarilor europeni Valdis Dombrovskis (economie) şi Paolo Gentiloni (finanţe), în cadrul şedinţei reunite a comisiilor de specialitate ale Parlamentului European.
Cei doi comisari au lăudat statele membre pentru faptul că doresc să aloce o parte substanială a fondurilor de redresare pentru digitalizare şi proiecte verzi, iar în afară de investiţii, doresc să aloce bani şi pentru reforme. Cei doi politicieni au anunţat că Executivul european va verifica dacă guvernele au inclus în planurile lor propunerile autorităţilor locale şi ale societăţii civile. Comisia Europeană va respinge planurile care nu vor corespunde din punctul de vedere al protecţiei mediului, au precizat cei doi comisari europeni, care au adăugat că se va urmări şi respectarea recomandărilor privind combaterea „planificării fiscale agresive” (evitarea plăţii impozitelor), ceea ce este valabil şi în cazul Ungariei.
Comisia Europeană se aşteaptă ca, pentru început, şase – şapte ţări membre să apeleze la creditele preferenţiale, restul statelor să apeleze doar la fondurile nerambursabile, dar situaţia se va schimba ulterior. Banii vor fi acordaţi începând cu luna iulie, dacă statele membre vor ratifica la termenul stabilit majorarea contribuţiei la bugetul UE, care este necesară pentru crearea fondului de redresare de 750 de miliarde de euro. Cu această decizie mai sunt datoare opt state, iar Ungaria încă nu a stabilit data votului în Parlament.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



