Coronavirus a făcut peste 100 de mii de decese în India. E a treia cea mai afectată țară
Coronavirus a făcut peste 100 de mii de decese în India. E a treia cea mai afectată țară din lume, după SUA și Brazilia. Potrivit France Presse, s-au înregistrat 6,47 milioane de cazuri de contaminare până acum.
Numărul deceselor legate de coronavirus în India a depăşit 100.000 sâmbătă, potrivit cifrelor oficiale, făcând India a treia ţară în ceea ce priveşte morţii după Statele Unite şi Brazilia, informează France Presse.
Un total de 100.842 de decese au fost înregistrate, arată datele Ministerului Sănătăţii indian. Pandemia continuă să facă ravagii în India, a doua ţară cea mai populată din lume cu 1,3 miliarde de locuitori.
De la izbucnirea pandemiei, au fost înregistrate 6,47 milioane de cazuri de contaminare şi se aşteaptă ca India în următoarele săptămâni să depăşească Statele Unite şi să devină ţara cu cel mai mare număr de contagiuni.
Cu toate acestea, faptul că populaţia Indiei este de patru ori mai mare decât cea americană şi în timp ce Statele Unite au de două ori mai multe decese decât India, ridică îndoieli cu privire la acurateţea cifrelor indiene.
„Nu ştim cât de fiabile sunt ratele mortalităţii în India”, a declarat virologul T. Jacob John pentru AFP. „India nu are un sistem de supraveghere a sănătăţii publice care să documenteze toate cazurile de boală şi deces în timp real”, a spus el, scrie Agerpres.
Deşi autorităţile indiene efectuează aproximativ un milion de teste pe zi, ca procent al populaţiei rata de teste în India este cu mult mai mică decât cea a multor ţări.
Statele Unite, de exemplu, testează proporţional de cinci ori mai mulţi oameni decât India, potrivit site-ului de statistici mondiale Worldometer.
Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





