Constructorul autostrăzii demolate, tot mai strâns cu uşa de ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, pus să accepte o garanţie de 8 ani pentru lotul 2 Lugoj-Deva

Constructorul autostrăzii demolate, tot mai strâns cu uşa de ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, pus să accepte o garanţie de 8 ani pentru lotul 2 Lugoj-Deva
Publicat de Ştefan Etveş la 18 februarie 2017, 09:35

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc şi directorul general al Companiei Naţionale de Administrate a Infrastructurii, Ştefan Ioniţă au inspectat stadiului lucrărilor autostrăzii Lugoj-Deva, lotul 2.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc şi directorul general al Companiei Naţionale de Administrate a Infrastructurii, Ştefan Ioniţă, împreună cu reprezentanţii unei Comisii au parcurs cei 15 km ai lotului 2 al autostrăzii în vederea realizării inspecției tehnice, inspecție premergătoare realizării recepției la terminarea lucrărilor.  Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc a precizat că autostrada va fi deschisă imediat ce specialiștii vor considera ca îndeplinește toate condițiile pentru siguranță circulației.

„Responsabilii din CNAIR care nu își asumă problemele apărute și care nu m-au informat corect, trebuie să suporte consecințele, iar constructorii care lucrează în România trebuie sa înțeleagă ca statul român este un partener serios, care își asumă obligațiile. Același lucru îl așteptăm, însă, și de la partenerii noștri”, a declarat Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

După verificarea lucrărilor, comisia a constatat că mai sunt necesare lucrări de efectuat, una din probleme fiind lipsa a 3200 metri liniari de șanțuri.

„În acest sens, conducerea CNAIR a solicitat astăzi un punct de vedere unui expert independent, care să ofere o opinie pertinentă în ceea ce privește posibilitatea deschiderii traficului fără cei 3200 metri liniari de șanțuri și realizarea acestora, de către Constructor, ulterior deschiderii traficului. În perioada următoare, Comisia de recepție la terminarea lucrărilor se va întruni în vedere realizării recepției. În ceea ce privește garanția lucrărilor, aceasta a fost extinsă de la 4 la 8 ani, pe zonele afectate în trecut de neconformități ale lucrărilor de terasament”, conform unui comunicat MT.

 

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.