Va fi însă un act de echilibrare dificil, deoarece pare că vine în contradicție cu propriul naționalism economic al lui Biden, axat asupra Statelor Unite. Va fi de două ori dificil, deoarece Europa are propriile interese cu China, care nu se aliniază perfect cu cele ale Washingtonului.

Interesele Europei coincid cu ale Chinei

Cea mai puternică economie din Europa, Germania, are acorduri comerciale extinse cu Beijingul, chinezii adorând să cumpere BMW-uri.

La final, trăgând linie, un front occidental comun împotriva Beijingului este probabil, deoarece China amenință din ce în ce mai mult interesele comune occidentale.

China controlează tehnologiile și materialele vitale, pe care este dispusă să le folosească politic. Inițiativa sa Belt and Road îi conferă sfere majore de influență în întreaga lume. Mai știe cineva că portul Haifa este gestionat și modernizat de chinezi?

Poziția din ce în ce mai agresivă a Chinei în lume, atât din punct de vedere economic, cât și geopolitic, a fost cireașa de pe tort necesară detronării viziunii ortodoxe a „comerțului liber”, eficientă pentru lume și benefică pentru Statele Unite. Iar Donald Trump, în felul său ciudat, a fost un catalizator util.

Cum se poziţionează SUA în faţa Chinei?

Sub ultimii președinți democrați,viziunea comerțului liber a prevalat. Înființarea OMC în 1995 a însemnat nu doar tarifele, cotele sau cartelurile, ci și lipsa regulilor economice și sociale, normale într-o formă gestionată de capitalism. Comerțul a devenit un berbec bun pentru a distruge reglementările de orice fel și pentru a face finanțarea supremă.

Bill Clinton și Robert Rubin au lăsat China să intre în OMC fără alte condiții decât aceea de a oferi Wall Street puțină acțiune. O viziune predominantă chiar și în administrația Obama. Între timp, comerțul liber, împodobit de capitalismul-de-stat chinez, a ucis industria americană și a scufundat regiuni întregi.

În cazul Chinei, rivalitatea geopolitică este palpabilă. Chiar dacă numeroși capitaliști americani fac averi, conduc fabrici în China, vând tehnologie „partenerilor” chinezi și încheie acorduri de subscriere. Inclusiv în timpul administrației Obama, interesele capitaliste ale Americii le-au depășit pe cele de securitate.

Două realități au schimbat viziunea prezidențială democratică-standard despre liberul schimb. Prima a fost Donald Trump, a cărui decizie privind tarifele a pus capăt irevocabil statu-quo-ului. A doua a fost pandemia.

Pandemia a arătat cât de dependentă este America de materialele chinezești. Acum, administrația Biden are un plan magnific, de 250 de pagini, pentru lanțurile de aprovizionare strategice.

Ideea este de a prelua sau dezvolta și extinde producția în domenii-cheie, cum ar fi semiconductorii, bateriile de mare capacitate, produsele farmaceutice, mineralele și materialele critice. Dar și de a începe un proces de planificare pentru a asigura capacitatea de producție în alte industrii-cheie.

Între timp, Senatul a adoptat proiectul de lege Schumer, de 250 miliarde de dolari, pentru a contracara puterea tehnică și industrială a Chinei, precum și amenințările de securitate națională.

Naționalismul economic are două semnificații. Una este că e OK și că e nevoie ca statul să se implice în economie. Cealaltă este pur naționalistă: țara mea în detrimentul altora! America First, în stilul consacrat de Trump. Dacă prima are sens, cea de-a doua nu.

În final, ne putem aștepta la un fel de naționalism economic care include alte democrații care joacă după reguli comparabile. Aceasta este o schimbare binevenită după epoca Clinton-Obama, când ideologii au încercat să-i facă pe toți să se joace după regula „laissez-faire”. Și, când, în mod paradoxal, ne-au făcut să stăm în bătaia puștii pentru capitalismul de stat al Chinei.