Donald Trump impune tarife de 30% pentru mărfurile din UE, în ciuda negocierilor în curs cu Bruxelles-ul

Statele Unite vor aplica noi taxe vamale de 30% pentru mărfurile europene începând cu 1 august, potrivit unui anunț făcut de președintele Donald Trump. Decizia vine în contextul în care Uniunea Europeană și SUA erau angajate în negocieri pentru un nou acord comercial.

Donald Trump a transmis oficial intenția sa printr-o scrisoare adresată Ursulei von der Leyen, președinta Comisiei Europene, în care a subliniat că „este o mare onoare” să trimită acest document, pe care îl consideră o dovadă a „forței și angajamentului” relației comerciale transatlantice.

„Rămânem pregătiţi să continuăm eforturile în vederea unui acord până la 1 august. În acelaşi timp, vom lua toate măsurile necesare pentru a proteja interesele UE, inclusiv adoptarea unor contramăsuri proporţionale, dacă va fi necesar”, a fost reacția rapidă a Ursulei von der Leyen.

Motivând decizia, liderul de la Casa Albă a indicat dimensiunea deficitului comercial dintre Statele Unite și Uniunea Europeană – estimat la 157 de miliarde de euro pentru mărfuri, respectiv numai 48 de miliarde dacă sunt incluse doar bunurile și serviciile. El a susținut că nivelul ridicat al deficitului justifică impunerea unei taxe vamale unice de 30% pentru toate mărfurile importate din blocul comunitar.

Trump a ținut să precizeze că această taxă este „mult mai mică decât ceea ce ar fi necesar pentru a elimina deficitul comercial pe care îl avem cu UE”.

În plus, a avertizat că, dacă UE va răspunde prin măsuri similare, Washingtonul este pregătit să ridice din nou nivelul tarifelor.

„După cum ştiţi, nu va exista niciun tarif dacă Uniunea Europeană sau companiile europene aleg să construiască sau să fabrice produse în Statele Unite”, a mai afirmat președintele american, adăugând că administrația sa va facilita toate aprobările necesare „rapid, profesionist și sistematic”.

Ce tarife erau impuse înainte de revenirea la putere a lui Trump

Până la acest moment, majoritatea produselor exportate din UE către SUA erau taxate cu 10%, automobilele cu 25%, iar oțelul și aluminiul cu 50%. Înainte de primul mandat al lui Donald Trump, tariful mediu perceput era de doar 2,5%.

Pe lângă Europa, Trump a anunțat și impunerea acelorași tarife de 30% pentru importurile din Mexic.

Comisia Europeană, care are competență exclusivă în negocierea acordurilor comerciale pentru întreaga Uniune, a încercat în ultimele luni să obțină un acord de principiu cu administrația americană.

Spre deosebire de Marea Britanie, UE a optat pentru prelungirea negocierilor în speranța unor concesii mai favorabile. Totuși, presiunile venite din partea SUA s-au intensificat semnificativ în ultima perioadă.